Cenaclul

În anotimpuri, fără a vorbi de flori, de cer sau de păsări, este ca şi cum ai pornit spre răsărit, fără a privi la soare, sau fără a privi şi mirosi o floare sau să 

Îți mulțumesc, Ardeal, că m-ai primit, Când am venit din dulcele-mi ținut, Până să vin, în cărți te-am întâlnit Și doar prin ele, eu te-am cunoscut. Din toți acei ce te-au cântat vreodat Și-au scris 

Ai plâns atunci când ai râs cu ale tale petale, ca o floare, Într-o pură dimineaţă cu rouă de migdale şi cu soare, Cu freamătul dragii mele de din vale, cu miros de cuişoare. Ţi-am 

Spune-mi că mă iubeşti şi că îţi pasă dacă pe nori sau printre rugi păşesc, dacă mi-e haina zilei călduroasă sau peticită… Fă-mă să zâmbesc, să nu-mi mai tremur frunzele de teamă în lăstărişul dintre 

Poate că mâine va ploua din nou cu stele Și buzele vor știi să cânte șoapte De câte ori ai vrea să-mi prinzi iar mâna? De câte ori să-ți cadă ploapele în noapte? Nu știu 

Am obosit şi-aş vrea s-adorm, Pe umărul ce pletele-ţi adapă Şi să-ţi pictez pe sâni, cuneiform, A trupului, umilă-mi pleoapă. Am obosit şi-aş vrea să-ţi spun, Când te întorci, târziu, pe-acasă, Să te aşezi cu 

Rămâi cu mine şi aratã-mi lumea Cea necuprinsã-n cărţi şi în atlase O lume plină de lumini şi umbre De chipuri reci, ori calde şi frumoase. Rãmâi cu mine şi trage-apoi zăvorul Ca vântul care 

Şi dacă-i toamnă prea-curată, Ca un potop de frunze-n vînt, Să ne-amintim c-am fost odată Şi ne-am iubit pe-acest pămînt. E spaţiul fără de salvare, Poţi doar orbecăi-n deşert, Nu mai e timp de vreo-ntrebare, 

ți-aș fi telefonat de dimineață să-ți spun că am să vin și-ți va fi frig că îți voi crește-n geamuri flori de gheață și că de dor am să încep să ning te-aș fi rugat 

sufletele noastre s-au scurs prin porțile înserării mă lipesc de pereții reci unde nu se odihnește nimeni. alături omul stătea cu spatele rezemat simțeam cum îi cresc rădăcini asta era viața- simte vietatea ticăloasă intrată 

Mă rog ades să nu-mi mai fie dor de chipul verii tale auriu, să-mi urc Golgota ploii mai uşor, pas de poem grăbit să nu-ţi mai fiu sub cerul unui cântec hăituit de păsări ce-şi 

Eu cred că m-am pierdut cu tine în felul tău copilăresc – cum bine știi – din câte sunt, așa senine, tu ești motivul meu de-a fi! eu cred că tu te-ai rătăcit cu mine