Am întins mâna să ating cerul şi am provocat o avalanşă de de-ceuri .
Răspunsurile le-am primit atunci când cerul s-a spart în mii de bucăţi şi una mi-a lovit creştetul.
Aşa , să-mi fie învăţătură de minte , să nu-mi mai ignor visele ,
căci ignoranţa a dat cu mine de toţi pereţii şi apoi m-a izbit
de pământ . S-a format un crater ce adăposteşte bucăţi pe care
mâinile mele le adună să refacă jocul de puzzle , căci până
la urmă nimic nu este , ci doar un joc . Şi mizerii ce calcă
pământul spurcându-l , punându-şi nume . Câtă îndrăzneală să te numeşti….
Şi nu voia nimic , privi doar înapoi prin toate găurile rămase deschise până unde zidul marginii lumii se-nalţă.
