Mai lasă-mi Doamne timp, e tot ce-ți cer E tot ce n-am… din toate câte sunt… În palma ta sunt o fărâmă de pământ Și-n oase port doar un năprasnic ger. Nemărginirea asta toată, nu-i
Ți-am răsturnat în scoica urechii nisipul cuvintelor sfărâmate, ecoul talazurilor vuinde și spuma unei mări învolburate. atâtea țipete de albatros, frânte în malul abrupt și stâncos. trupul tău, scufundat în siajul unui vas-fantomă. alge uscate,
Orice femeie este frumoasă-n felul ei, Căci emană parfumul dragostei, Orice femeie are-n ochi scântei Care-aprind focuri, vrei nu vrei; Orice femeie deține chei Care deschid uși nenumărate, Orice femeie să dăruiască poate Oricând din
în casa mea nu a intrat nici un hoț nu lipsește nimic... de ce mă simt totuși, furată de iubirea ta
Cândva am mai trecut pe-aici Îmi sângereau aceleași cicatrici Cum mă loveam stingher de aceleași ziduri Și tremuram de dor, de frig, de chinuri. Cândva mă aduna-i atât de tare În mâna ta… simțeam că
-ești bine? -nu, dar întreabă-mă și mâine. și poimâine, și răspoimâine și în fiecare zi. pentru că voi fi. chiar și numai pentru că tu exiști și mă întrebi asta. chiar și pentru iluzia că
Oare câte suflete bântuie rătăcite în etern? Căutând, așteptând îngeri și demoni. Îmi vei fi iubire după ce voi muri ? Mă vei ține de mână în viața eternă? Universul are grijă de noi, Sufletele
Sunt seara ce moare în fiecare stea căzătoare. Sunt dimineața ce învie în fiecare răsărit de soare. Sunt potop de vară care distruge tot ce stă în cale. Sunt iubirea care vopsește sufletul tău alb
Alexis Zorbas de Nikos Kazantzakis. Dacă o persoană ca Alexis Zorbas nu a existat, atunci Nikos Kazantzakis a trebuit să o inventeze. Fiecare intelectual, în căutarea sensului existenței, se împinge inevitabil în jungla abstracțiilor, iar
În anotimpul meu înmărmurit, nu există culori... decât frecvențe inconstante-ale luminii, în care sufletu-mi vibrează adeseori. hlamida ta-n albastru-violet, e doar un scut de aer, sobru și discret. panașul tău, în verde-auriu, e doar aureola
Ești o lună de început de an O lună de iarnă cu sau fără zăpadă Timpul tău curge în ritmul vieții noastre Poate nu avem timp să îți vedem frumusețile Din diverse motive. Ești o
Nu plânge, Nu te zbate. Acum o să îți cos încet Aripile pe spate, Le-am găsit pe crengile visului atârnate, Niște accesorii de carnaval Vechi și uitate... Da, le-ai uitat În frenezia alunecării în iluzie,
Când mă gândesc La fiecare zi, în fiecare zi, Din când în când m-agit, Atunci, chiar dacă nu am stabilit, De parcă aș avea cu mine un conflict. Când rămân prins între fiecare zi, în
"Cu capul plecat poate trăi un om o vreme, nu un neam, o țară tot timpul." Filmul Mihai Viteazul - Prințul care a intrat în legenda Europei creionează, așa cum sugerează și numele, figura emblematică
Fără Iubire Orbecăim prin viață, Vedem totul în ceață, Trăim fără speranță, Pașii ni se-mpleticesc, Inimile ni se împietresc. Fără Iubire N-avem căi de ieșire, Ne rătăcim prin labirinturi, Ni-s gândurile tulburi, Mințile-ngustate, neluminate, Câmpiile