Poezie

L-am văzut în firul ierbii, În flori de măr,de cais și în magnolii, L-am văzut în zborul lin de vrăbii Și în trilul duios al privighetorii. L-am văzut în adieri blânde de vânt, În dimineți 

Te scot din mine şi-alerg după tine apoi Eşti al meu, şi-ţi dau aripi înalte şi negre să zbori Te chem pe pământ, te alung către cer, către nori Mi-e peste puteri să te las, 

Am terminat de construit robotul performant Am terminat de șlefuit al lumii diamant Am reușit să fur din timpul cifrei o Floare Nu fur decât o frumusețe trecătoare... Am început să desenez pe clipă în 

si-a scris cu lacrimi oarbe afișe pe care lumina le-a lipit pe granițele unei țari locuite numai de oftalmologi avea nevoie de bani să-și plătească operația pentru recăpătarea vederii suma încherbată i-a fost inutilă chirurgii 

Când răsare luna peste ape simt că-mi ești cu sufletul aproape, lacrimi dulci de fericire de sub pleoapele-mi grele cad pe obrajii care de emoție îmi ard când alt răsad de flori de dor plantez 

Întoarce-te acolo unde se smulg speranţe în faza de mugur din disperate piepturi ce n-au avut în faţă decât necuprinse distanţe de naivele visuri curmate atât de prematur. Întorce-te acolo unde viilor li se pironesc 

Iar zorii se ivesc, Iar noaptea trece... Spre depărtări privesc Și lacrima e rece . Doar gândul e hoinar Încearcă să alunge, Tristeți ce iar apar... Și dorul mă înfrânge. Și inima îmi bate Iubirea-adăpostind, 

m-ai răzgândit de fiecare dată și îmi părea firesc să spun je t'aime, fără să știu că-n lumea-ți complicată iubirea este doar o rimă de poem... mă vei privi o vreme pe ascuns. despovărat... în 

Te-am scris cu cerneala din sânge, Timpul se stinge și pare că n-ajunge, dar pe suflet mirajul e viu și se scurge în valuri, în pete de om și pustiu... Pe mine mă știu, pe 

S-a mirat şi Dumnezeu când a văzut Că eşti aşa frumoasă Când tu zâmbeai Lumina se făcea în rai Iar când plângeai Plângeau şi îngerii cu tine Şi se rugau să-ţi fie bine. Când tu 

Mâine, paşii ne destramă, sub foşnet uşor de frunze În miros de toamnă udă, de pământ şi prea mult dor Gânduri valuri îmi ascund, trist sub bruma ochilor Cum să îl aştern pe mâine, peste 

E satul tot mai gol, tot mai pustiu… Tot mai puțini copii-s cu Moș Ajunul, tot mai puțini vestesc, de-un timp, Crăciunul pe ulițele scrise cu-argintiu de-o iarnă generoasă cu zăpada, cu gerul și cu 

De-atâta timp nu mi-am mai văzut liniștea O caut cu privirea, uneori se furișa, noaptea, după perdea Mă privea cum mă chinuie nesomnul și gândurile Îmi ștergea, pe furiș, fruntea și lacrimile. De-atâta timp nu 

Iubește-mă azi, că mâine se poate Să-ți tremure pasul, să fiu prea departe Dezbracă-mă azi de teamă și verde Iubește-mă azi, că mâine se pierde… În anotimpuri strivite de timp și de ploi... avem doar 

Urc o treaptă, înc`-o treaptă. Ziua ce-o aștept de veacuri Îmi presară flori de nalbă Peste piept, peste cuvânt. Simt bucățile din trupu-mi Cum se înalță rând pe rând, Se așază peste Tine. Noaptea albă