Poezie

Nimic este orișice, Nimic nu e, ci totul e orice. Orice nu e nimic, ci e, Nimic nu-i din nimic ce e. Dacă ceea ce e din nimic, din orice, este un neant perpetuat fără 

Când mă vei privi nu ai să vezi un om ci un suflet, Îmi vei vedea strălucirea ,căldură și frumusețea pe care o emană sufletul meu încărcat cu iubire . Când mă vei privi, te 

Toamnă, scumpă doamnă, Tare schimbătoare ești! Uneori zâmbești, Alteori fulgeri și trăsnești. În fiecare an Ne faci să vedem lumea În culoarea florii de bostan, Frunze veștede Ne pui pe-a vieții cale C-așa-ți place dumitale. 

Vântul de toamnă Suflă cu alt glas Fluieră rece și pătimaș Mă sperii de foșnet Mă uit după ceas Unde e vara, unde-a rămas? A venit frigul Haina îmi este subțire Gândul la tine Căldură 

ideea de zbor turnată în forme perfecte de romb trăiește Brâncuși axix mundi spijinind cerul o ...scară de sicrie în forme de romb coloana infinită până la cer rugăciunile sprijin palmelor bustul ...madonei dezgolit într-o 

Romantic e atunci când îmi atingi o șuviță de păr doar de dragul de a mă atinge, Romantic e atunci când spui cu mare talent o poveste haioasă și-mi cauți privirea când râdem amândoi. Romantic 

Încă mai port în mine al copilului neastâmpăr Și bucuria acea pură din lucruri mărunte, Încă mai cred că ramuri îmi cresc din umăr Și că din cer vin îngeri în noapte să îmi cânte. 

Mămucă… îmi e dor de tine Mirosul vechi de lemn dispare Şi nu mă-ntrebă nimeni de mi-e bine Am obosit să fiu om mare. Aş vrea să fiu din nou copil Să mă aşez frumos 

Ma rascolesti, iubitul meu, Cum rascoleste furtuna adancurile si marea. Mi se involbureaza totul in suflet Si, plin de spuma si valuri si urlet, Se napusteste pe nisip sa-i inece visarea. Ma rascolesti, iubitul meu 

mi-au împlântat un ac adânc în spate în insectar rămân răpuse urme se zbat şi urlă hăituite-n turme cădem răpuşi eternelor păcate mâini şi picioare-n tencuială scurmă descriu un cerc dar nu se pot abate 

O stradă, înc-o stradă și-ncă una Și pași pe străzi fără un drum Din prieteni a rămas doar luna Și din țigară niște scrum Ce lungi sunt străzile spre seară... Ce lungi trotuare de deșert... 

Cad frunze două câte două Din Copacul Vieții care a îmbătrânit, Vântul rece a stârnit furtuna, Laguna albastră e neagră acum... Ceața densă ca un fum Plutește deasupra fiecărui drum, Lumini și umbre se contopesc 

- Nu-i spune! Nu-i spune! – șopteau pe la spate acei ce știau că-i un suflet fragil ce crede în oameni cu naivitate, și-n dragoste crede, și-n traiul umil. Nu-i spune că traiul acelor pe 

E cald! Prea cald! În jur, natura plânge Prin frunze de copaci, prin zburătoare Cu pene-arzând sub razele de Soare, Prin arcul ce-n culori de cer se frânge. În toate-i o dorință arzătoare Ce-n valul 

Lipește-ți palma de a mea, Punct cu punct, Întâi degetul mare, apoi următorul, Și tot așa, Tu ești reflecția mea în oglindă, Eu sunt a ta... Zâmbesc ștrengărește în colțul gurii, de sensul născut în