Poezie

Îmi șchioapătă o rimă printre strune În timp ce vând speranțe unui vânt, Mi-e cântecul ciuntit pe-un colț de lume Și-n piețe-mi caut leacul unui gând. Îmi șuieră amiezi de mult pierdute În rime nerostite 

Ai avut timp destul să mă găsești, să îți trimiți lumina după mine la ceas târziu să-mi bată în ferești să-mi amintească ce-am trăit cu tine, ce nu e de uitat, de șters din minte, 

Ce extaz ieri la mall,..., De trei zile visam ,doar pantofi si rimeluri si strampi, si bucati de ragaz risipite pe scari. Fragmente de viata ramase–n erata, zdranganele expuse-n vitrine de vata si eu,... fara 

Privește-mă de-aproape, să-mi vezi umerii goi de cântecul zăpezii și mugurii cei noi ce-așteaptă să-nflorească... Privește-mă așa cum, la-nceput de vremuri, doar Dumnezeu privea! Și să mă vezi frumoasă ori doar-așa cum sunt: o Evă-ndrăgostită 

Fiecare om cu povestea sa, dintr-o poveste cresc noi poveşti, - Un timp oprit doar! Opriţi timpul, dar cu clipa ce facem? O simţim, o trăim, ne-ntoarcem, apoi, în cercul unde ne regăsim. Orice sfârşit 

Aș fi vrut să te-ating dar acum nu mai pot de sub lespezi de cer, din tăceri să te scot, nu mai pot să mai fac să-ți mijească tulpini, chiar de-n mine-au rămas, încă vii, 

În iubirea asta ard de-o veșnicie. În iubirea asta râsu-mi întârzie, plânsul mi se-nnoadă cu-orice împăcare... În iubirea asta mi-e și nor, și soare, mi-e și cald și rece, mi-e și rai și iad... În 

El, s-a îndrăgostit, de ea. Ea, s-a îndrăgostit, de el. El, i-a mărturisit, în felul lui. Ea, i-a mărturisit, în felul ei. El, suferea de dorul ei. Ea, suferea de dorul lui. El, visa la 

Și, dacă am avea bujorii în luna octombrie, Poate nu i-am mai vâna cu ochii și cu mâinile noastre, Atunci când ploaia ar cădea peste scaunele pustiite de (ne)locuitorii ei... Și, dacă am avea bujorii 

De ce-ai venit în astă lume? căci toate parcă-s prea străine și prea nepăsătoare trec sorbind din seva ce te ține. Și ce motiv ai mai găsi să mergi spre acel ceva atât de îndepărtat, 

Aștepți în fiecare zi, să răsară Soarele, Să-ți lumineze adâncurile, Să-ți încâlzească celulele, Să-ți îndeplinească dorințele. Uneori, Cerul este plin de nori Și aștepți să se risipească în zori, Stomacul îți este plin de fluturi, 

Speranța-mbrățișează vântul, Sub ceruri ape-și prind mirare Când ploaia îmi sărută gândul. În coruri stele-și prind colindul Luminii, în nuanțe-n care Speranța-mbrățișează vântul. Din nori cerești îmi scot cuvântul Iar curcubeee râd sub zare Când 

Lacrimi albastre miezul nopţii a picurat, în tăcerea ei transparentă călătorim spre stele, e o chemare, un dor crescut din lumină. Toate vin nevăzute spre centru, deşi toţi le văd depărtându-se de el! Turbionul vieţii 

Sufletul femeii de știi să-l cucerești, Bogății incomensurabile ai să primești. Arată-i cât de mult o iubești Și vei petrece zile și nopți, împărătești. Sufletul ei să îl descânți și să-l încânți, Din zori și 

Era un om a cărui liră desprinsă din mare şi din cer îşi continua cântul, (simţea seva dar n-o putea opri din curs) chiar dacă, doar vântul îi înţelege mesajul purtat de sunetele corzilor, ştia