Poezie

Mai lasă-mi Doamne timp, e tot ce-ți cer E tot ce n-am… din toate câte sunt… În palma ta sunt o fărâmă de pământ Și-n oase port doar un năprasnic ger. Nemărginirea asta toată, nu-i 

Ți-am răsturnat în scoica urechii nisipul cuvintelor sfărâmate, ecoul talazurilor vuinde și spuma unei mări învolburate. atâtea țipete de albatros, frânte în malul abrupt și stâncos. trupul tău, scufundat în siajul unui vas-fantomă. alge uscate, 

Orice femeie este frumoasă-n felul ei, Căci emană parfumul dragostei, Orice femeie are-n ochi scântei Care-aprind focuri, vrei nu vrei; Orice femeie deține chei Care deschid uși nenumărate, Orice femeie să dăruiască poate Oricând din 

în casa mea nu a intrat nici un hoț nu lipsește nimic... de ce mă simt totuși, furată de iubirea ta

Cândva am mai trecut pe-aici Îmi sângereau aceleași cicatrici Cum mă loveam stingher de aceleași ziduri Și tremuram de dor, de frig, de chinuri. Cândva mă aduna-i atât de tare În mâna ta… simțeam că 

Sunt seara ce moare în fiecare stea căzătoare. Sunt dimineața ce învie în fiecare răsărit de soare. Sunt potop de vară care distruge tot ce stă în cale. Sunt iubirea care vopsește sufletul tău alb 

În anotimpul meu înmărmurit, nu există culori... decât frecvențe inconstante-ale luminii, în care sufletu-mi vibrează adeseori. hlamida ta-n albastru-violet, e doar un scut de aer, sobru și discret. panașul tău, în verde-auriu, e doar aureola 

Dragostea este o linie. Tu ești la un capăt, Iar eu sunt la celălalt. Dragostea este un triunghi. Tu ești în vârf, Iar el și cu mine suntem la bază. Dragostea este un dreptunghi. Tu 

Ești o lună de început de an O lună de iarnă cu sau fără zăpadă Timpul tău curge în ritmul vieții noastre Poate nu avem timp să îți vedem frumusețile Din diverse motive. Ești o 

Nu plânge, Nu te zbate. Acum o să îți cos încet Aripile pe spate, Le-am găsit pe crengile visului atârnate, Niște accesorii de carnaval Vechi și uitate... Da, le-ai uitat În frenezia alunecării în iluzie, 

Când mă gândesc La fiecare zi, în fiecare zi, Din când în când m-agit, Atunci, chiar dacă nu am stabilit, De parcă aș avea cu mine un conflict. Când rămân prins între fiecare zi, în 

Fără Iubire Orbecăim prin viață, Vedem totul în ceață, Trăim fără speranță, Pașii ni se-mpleticesc, Inimile ni se împietresc. Fără Iubire N-avem căi de ieșire, Ne rătăcim prin labirinturi, Ni-s gândurile tulburi, Mințile-ngustate, neluminate, Câmpiile 

Și-ntr-un adânc de ochi, irisul își depăna șoaptele întrezărite prin aburul dimineții întretăiat de fum de țigară și de nori groși de ploaie… Mirosea a viață, a lume, a caldarâm, a șovăială, căci nu era