Cenaclul

Îndeobște, sângele se linge. Cărarea lui e îndesată de viaducte, alea în care tulpini gelatinoase își cazează seul inflorescent, cărarea lui are tronsoane lipite cu limba, unele de altele. Când eram mici lingeam și așa 

Câte coaste are omul? De una se mărginește oceanul… De alta cerul se anină; Undeva se nalță scăldată în zorii însoriți o biserică, Inimă în care viața capătă sens, dobândind putință… Și încă, femeia, lipită 

Mușcătură împoftată direct în malul largului, acolo unde dâra trăită irizează în furnicături decolorate. Așa ne sorbeam antebrațul noi, cei cu răspunsurile ne-ntrebate, ca în copilarie când ne făceam ceasuri de mână din urme reziduale 

Vei veni-n zori de ziuă, vei veni în amiezi, de departe, de-aproape, vei veni să mă vezi cum mă scaldă cascade, cum mă biciuie ploi, cum mă leagănă umbre și mă trag înapoi, cum mă 

Picioarele ni se strecurau unul în gura celuilalt ca în umede pedale de cursieră. Pe talpă ni se încrustau încă de pe atunci ombilice. Alergam hulpavi, înlănțuiți doar de linia garoului tot așa, unul în