Îndeobște, sângele se linge. Cărarea lui e îndesată de viaducte, alea în care tulpini gelatinoase își cazează seul inflorescent, cărarea lui are tronsoane lipite cu limba, unele de altele. Când eram mici lingeam și așa
Câte coaste are omul? De una se mărginește oceanul… De alta cerul se anină; Undeva se nalță scăldată în zorii însoriți o biserică, Inimă în care viața capătă sens, dobândind putință… Și încă, femeia, lipită
Mușcătură împoftată direct în malul largului, acolo unde dâra trăită irizează în furnicături decolorate. Așa ne sorbeam antebrațul noi, cei cu răspunsurile ne-ntrebate, ca în copilarie când ne făceam ceasuri de mână din urme reziduale
Vei veni-n zori de ziuă, vei veni în amiezi, de departe, de-aproape, vei veni să mă vezi cum mă scaldă cascade, cum mă biciuie ploi, cum mă leagănă umbre și mă trag înapoi, cum mă
Bianca își aruncă precipitat și ultima valiză în portbagaj. Îl trânti cu un gest pierdut, automat, aruncă apoi cheia în cutia poștală a proprietarului și acceleră în forță. Dădu tare drumul la muzică, să duduie,
Picioarele ni se strecurau unul în gura celuilalt ca în umede pedale de cursieră. Pe talpă ni se încrustau încă de pe atunci ombilice. Alergam hulpavi, înlănțuiți doar de linia garoului tot așa, unul în
Nefericirea mea este esența fericirii mele și oricât de paradoxal ar suna, nu am să renunț niciodată la ea. Am să - i ofer cazare de lux în cel mai înalt etaj al sufletului meu.
M-am pierdut printre vise. Pe unele le-am găsit încâlcite în noapte și nu am reușit să le descifrez. O parte din mine încă mai dezleagă noduri făcute de viață sau chiar de mine însămi, în
Nimic este orișice, Nimic nu e, ci totul e orice. Orice nu e nimic, ci e, Nimic nu-i din nimic ce e. Dacă ceea ce e din nimic, din orice, este un neant perpetuat fără
În căldură toridă a verii furtuna este o binecuvântare. Dar cine mai poate aprecia când ea vine mereu în momente nepotrivite? Au trecut mulți ani de când nu mai știm să ne bucurăm de ploi.
Când mă vei privi nu ai să vezi un om ci un suflet, Îmi vei vedea strălucirea ,căldură și frumusețea pe care o emană sufletul meu încărcat cu iubire . Când mă vei privi, te
Caut liniștea, dar gândurile mele fac atâta gălăgie încât gândul liniștit nu răzbește în războiul ideilor. Aștept noaptea sperând că - și va găsi calea, dar labirintul minții devine, pe întuneric, tot mai încurcat printre
Toamnă, scumpă doamnă, Tare schimbătoare ești! Uneori zâmbești, Alteori fulgeri și trăsnești. În fiecare an Ne faci să vedem lumea În culoarea florii de bostan, Frunze veștede Ne pui pe-a vieții cale C-așa-ți place dumitale.
Vântul de toamnă Suflă cu alt glas Fluieră rece și pătimaș Mă sperii de foșnet Mă uit după ceas Unde e vara, unde-a rămas? A venit frigul Haina îmi este subțire Gândul la tine Căldură
ideea de zbor turnată în forme perfecte de romb trăiește Brâncuși axix mundi spijinind cerul o ...scară de sicrie în forme de romb coloana infinită până la cer rugăciunile sprijin palmelor bustul ...madonei dezgolit într-o