-ești bine? -nu, dar întreabă-mă și mâine. și poimâine, și răspoimâine și în fiecare zi. pentru că voi fi. chiar și numai pentru că tu exiști și mă întrebi asta. chiar și pentru iluzia că
Oare câte suflete bântuie rătăcite în etern? Căutând, așteptând îngeri și demoni. Îmi vei fi iubire după ce voi muri ? Mă vei ține de mână în viața eternă? Universul are grijă de noi, Sufletele
Sunt seara ce moare în fiecare stea căzătoare. Sunt dimineața ce învie în fiecare răsărit de soare. Sunt potop de vară care distruge tot ce stă în cale. Sunt iubirea care vopsește sufletul tău alb
În anotimpul meu înmărmurit, nu există culori... decât frecvențe inconstante-ale luminii, în care sufletu-mi vibrează adeseori. hlamida ta-n albastru-violet, e doar un scut de aer, sobru și discret. panașul tău, în verde-auriu, e doar aureola
Dragostea este o linie. Tu ești la un capăt, Iar eu sunt la celălalt. Dragostea este un triunghi. Tu ești în vârf, Iar el și cu mine suntem la bază. Dragostea este un dreptunghi. Tu
Ești o lună de început de an O lună de iarnă cu sau fără zăpadă Timpul tău curge în ritmul vieții noastre Poate nu avem timp să îți vedem frumusețile Din diverse motive. Ești o
Nu plânge, Nu te zbate. Acum o să îți cos încet Aripile pe spate, Le-am găsit pe crengile visului atârnate, Niște accesorii de carnaval Vechi și uitate... Da, le-ai uitat În frenezia alunecării în iluzie,
Când mă gândesc La fiecare zi, în fiecare zi, Din când în când m-agit, Atunci, chiar dacă nu am stabilit, De parcă aș avea cu mine un conflict. Când rămân prins între fiecare zi, în
Fără Iubire Orbecăim prin viață, Vedem totul în ceață, Trăim fără speranță, Pașii ni se-mpleticesc, Inimile ni se împietresc. Fără Iubire N-avem căi de ieșire, Ne rătăcim prin labirinturi, Ni-s gândurile tulburi, Mințile-ngustate, neluminate, Câmpiile
Și-ntr-un adânc de ochi, irisul își depăna șoaptele întrezărite prin aburul dimineții întretăiat de fum de țigară și de nori groși de ploaie… Mirosea a viață, a lume, a caldarâm, a șovăială, căci nu era
în cădere liberă învățăm zborul prelins din aripa încolțită pe umăr... cu fiecare zbatere verticală, învingem gravitația universală. din murmurul apei deprindem fiorul de trup răvășit în patimă...și dorul. o algă firavă, plutind în derivă.
Uite, suflet mic de primăvară! Ți-am găsit un loc de popas, potrivit Cu firea ta delicată, cu gingășia chipului tău, Cu grația plecăciunii tale. Uite, floare a purității fără de pată! Prihănită din spuza primăverii
Îndeobște, sângele se linge. Cărarea lui e îndesată de viaducte, alea în care tulpini gelatinoase își cazează seul inflorescent, cărarea lui are tronsoane lipite cu limba, unele de altele. Când eram mici lingeam și așa
Câte coaste are omul? De una se mărginește oceanul… De alta cerul se anină; Undeva se nalță scăldată în zorii însoriți o biserică, Inimă în care viața capătă sens, dobândind putință… Și încă, femeia, lipită
Mușcătură împoftată direct în malul largului, acolo unde dâra trăită irizează în furnicături decolorate. Așa ne sorbeam antebrațul noi, cei cu răspunsurile ne-ntrebate, ca în copilarie când ne făceam ceasuri de mână din urme reziduale