A uitat…
s-a cufundat în albul gândurilor mele
și s-a îmbrăcat în gri-ul bucuriei de-a trăi.
A uitat…
nu trebuie să ating nimic
căci la căldura sufletului meu,
tot învelișul ei se desface arzând
în nuanțe de alb și negru,
iar floarea din ea mă sărută
cu splendoarea petalelor îmbrăcate în rubin.
A uitat….
Și e frumoasă
pentru că lacrimile sufletului meu o învăluie
de fiecare dată când îmi răscolește lumea…
iar gingășia și-o arată prin zâmbetul dăruit
în fiecare dimineață.
Și aș fi fost bărbat
dacă aș fi stat la rând cu ceilalți
pentru o pasiune deșartă.
Dar câți i-au strecurat în suflet
stropi de liniște și…
i-au pus pe față un zâmbet
dăruit din toată inima?
Un eu banal…
Dar l-a uitat…
Să fi greșit de fiecare dată?
