Dori când miroși a toamnă
Cu ultima suflare îmi înfing mâinile în tine,
Am uitat cât dori când miroși a toamnă,
A frunze, a ploi, a verde înecat în alamă.
Bat clopotele uitării ce-ncet ne destramă,
Tot cerul pământiu sub frunze acum ne cheamă.
Te plâng uneori, cand aproape mă pierd pe mine
Sub tălpile iluziilor, strivită de vorbele goale
Mă scufunzi să-ți fiu umbră, când eu sunt culoare
A macilor roșii, a frunzelor mângâiate de soare.
Dori când miroși a toamnă, pe tine nu te doare?
