“M-am născut în România, iar acum un timp m-am mutat în Franţa. Și încerc să îmbin cele două imagini pe aceeași suprafață. Pentru a mă simți întotdeauna ca acasă…”
“Lucrările mele se fundamentează pe distanţa dintre realitate şi percepţia realităţii. Gestul fotografic surprinde un moment fin şi precis, iar acest prim pas îmi permite să înregistrez un eveniment şi contextul său vizual. Sunt interesat în a schimba acel moment, modelîndu-l până când se câştigă un sens cu totul nou sau îl amplifică pe cel iniţial. De aceea creez stări de spirit şi împrejurimi care-mi permit apropierea de un moment precis pe care l-am trăit la un moment dat sau pe care, poate, nu-l voi trăi vreodată.”
“Am tendinţa de a transforma imaginile de zi cu zi în recipiente ale stărilor de spirit.” (Maximilian Tomozei)