Ne-am reclădit mereu din vise și ruine
Nu ai nimic să-mi dai, nimic să-ți cer
Iubirea asta, poate nu ne aparține
Îndrăgostiții deseori, se pierd și pier.
Dar ce frumos, noi n-avem lanțuri rupte
Nici aripi mari și grele, frânte la pământ
Nu punem sufletul rănit, să ierte sau să lupte
Suntem clădiți din șoapte, scăldate în cuvânt.
Părem cumva din universuri diferite
Tu ești pustiu și rece, iar eu… o altă fire
Cu suflete preapline și poate dezgolite
Ne-asemănăm prea bine în simțire.
