Cele mai vândute cinci cărți ale Curtea Veche Publishing la Gaudeamus 2015. Pe primul loc în topul preferințelor s-a aflat volumul "Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996-2015" de Emil Hurezeanu. Volumul conține articolele publicate
Festivalul Internaţional de Carte Transilvania (ediţia a III-a, 2015) și-a desemnat câștigătorii. Aflat la cea de-a treia ediţie, Festivalul Internaţional de Carte Transilvania este un eveniment de anvergură internaţională care susţine cultura scrisă română şi
Încă un premiu internațional pentru scriitorul Mircea Cărtărescu. La câteva luni de la apariţia în limba germană a volumului "Orbitor. Aripa dreaptă" ("Die Flügel"), în traducerea lui Ferdinand Leopold, Mircea Cărtărescu primeşte un nou premiu
Curtea Veche Publishing lansează miercuri, 19 noiembrie, ora 17.30, la standul editurii din cadrul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus, volumul autobiografic "Pas cu pas" semnat de semnat de noul Președinte al României Klaus Iohannis. Evenimentul
Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, care va avea loc în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în perioada 7-12 octombrie 2014, îl aduce la Cluj, ca invitat de onoare, pe António Lobo
Prima ediție a Festivalului de Carte Transilvania incepe miercuri, 19 iunie 2013, de la ora 10.00, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Timp de cinci zile centrul Clujului va fi punctul de întâlnire a oamenilor cărții,
Prima ediție a Festivalului de Carte Transilvania începe miercuri, 19 iunie 2013, de la ora 10.00, in Piața Unirii din Cluj-Napoca. Timp de cinci zile, centrul Clujului va fi punctul de întâlnire a oamenilor cărții
Au mai rămas doar 20 de zile până la cea de-a VIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest 2013, cel mai așteptat eveniment de profil din România. • Circa un milion de volume au pregătit
O carte care se decide să evadeze din bibliotecă pentru a-şi găsi propria cale în viaţă. BOOK este un personaj de benzi desenate create exclusiv pentru blogul Curtea Veche Publishing. În traducere, numele său înseamnă "Carte", însă
Lansare de carte la Târgul Internațional Gaudeamus. Muzeul Național al Țăranului Român și editura Litera vă așteaptă vineri, 23 noiembrie 2012, de la ora 18.30, la lansarea albumului Muzeul Ţăranului Român. Ghidul expoziţiei permanente, coordonat
Autoarea canadiană de origine vietnameză Kim Thúy, aflată la a doua vizită în România, şi autorul francez de origine slovaco-elveţiană Pascal Janovjak se întâlnesc cu cititorii români cu prilejul lansării cărţii Pentru tine, apărută la
19 - 22 aprilie 2012, la Sala Palatului din Bucureşti. Programul de vizitare între orele 10.00-18.00. Intrarea este liberă. Ediţia a doua a Salonului Cărţii Livresque, printre partenerii căruia se numără Comisia Națională a României
Ediţia a doua a Salonului Cărţii Livresque se va desfăşura in perioada 19-22 aprilie 2012, la Sala Palatului din Bucureşti. Salonul Cărţii Livresque va putea fi vizitat zilnic intre orele 10:00 si 18:00, iar intrarea
Între 9 şi 14 iulie bookblog.ro aduce în trei dintre cele mai cunoscute ceainării bucureştene cărţile care contează la preţuri mai mici decât în librării. "Sunt cărţi pe care noi le-am citit, ne-au plăcut şi
Bookfest 2011 ne propune sa ne reîntâlnim cu spetacolele Teatrului Masca, spectacole de dans, jazz și muzică europeană cultă. Și, evident, multe lansări de carte. Bookfest, proiect cultural organizat de Asociaţia Editorilor din România (A.E.R.)