Până la sfârșit în pieptul meu
ai să bați… Mă vei trezi mereu…
Fără tine nu pot să zâmbesc.
Doar exist, ca umbră… Nu trăiesc…
Ard în vreascuri ude de cuvânt
și pe strune de neliniști cânt…
Chiar dac-ai s-aduci numai ninsori
și-am să văd numai de gheață flori
n-o să vreau departe să îmi stai
niciodată, n-o să-ți cer să-mi dai
atceva vreodată decât timp
fiindcă ești mirabil anotimp…
Tu, iubire, până la sfârșit
ai să bați în pieptu-mi negreșit…
