Privesc afară și văd o zi de iarnă dezbrăcată de zăpadă.Ieri totul era imaculat, copacii își înălțau maiestuos crengile asemeni unor coroane argintate, aveau sămeția cerbilor pe vârf de munte. Niciun defect , nicio fisură,
Vântul duce o luptă grea afară, iar eu duc o luptă și mai grea în patul meu rece,unde obișnuiam să dorm cu..ea. Mă lupt cu gândurile care îmi invadează liniștea. Mă uit pe fereastra plină
În ultima perioadă, mă inspiră enorm de mult tulul: tulul roz și tulul bleumarin. Dacă poezia ar putea fi atinsă, ar trebui ca degetele noastre să simtă o senzație vălurită de tul – de tul
Mâine, paşii ne destramă, sub foşnet uşor de frunze În miros de toamnă udă, de pământ şi prea mult dor Gânduri valuri îmi ascund, trist sub bruma ochilor Cum să îl aştern pe mâine, peste
E satul tot mai gol, tot mai pustiu… Tot mai puțini copii-s cu Moș Ajunul, tot mai puțini vestesc, de-un timp, Crăciunul pe ulițele scrise cu-argintiu de-o iarnă generoasă cu zăpada, cu gerul și cu
De-atâta timp nu mi-am mai văzut liniștea O caut cu privirea, uneori se furișa, noaptea, după perdea Mă privea cum mă chinuie nesomnul și gândurile Îmi ștergea, pe furiș, fruntea și lacrimile. De-atâta timp nu
Iubește-mă azi, că mâine se poate Să-ți tremure pasul, să fiu prea departe Dezbracă-mă azi de teamă și verde Iubește-mă azi, că mâine se pierde… În anotimpuri strivite de timp și de ploi... avem doar
Urc o treaptă, înc`-o treaptă. Ziua ce-o aștept de veacuri Îmi presară flori de nalbă Peste piept, peste cuvânt. Simt bucățile din trupu-mi Cum se înalță rând pe rând, Se așază peste Tine. Noaptea albă
Am luat sapte raze de lumina si le-am aruncat la orizont, Capetele le-am prins bine de copaci cu noduri pescaresti, Am luat culorile lumii si am colorat fiecare raza separat, Am suflat vant de miaza-zi
Simt frunzele că toamna e aproape… Le-aud de-un timp a teamă cum foșnesc, le văd de-o vreme cum se-ngălbenesc la gândul că și ele-or să se-adape din apa morții,-al cărui gust nu-l știu, să treacă
Când omul dansa sub stele, când ploaia îi atingea ușor obrazul, când vântul era muzica munților... Dumnezeu era viu. Totul din jur era ca o adiere din respirația lui Dumnezeu. Omul nu îl știa pe
Să renaști în toamna de frig și de brumă. Tu n-ai cunoscut nicicând primenire când în juru-ți e mult soare și glumă. Înveșmânteză-te pentru post-mâhnire. Lasă soarele ăsta să plece pentru o vreme, și răbdător
Era mobilă peste tot. Pe scara blocului îmbâcsită de tomberoane, pe trotuarul prăfuit de vânturile verii, pe strada aglomerată de ochii oamenilor. Canapele și fotolii ce adăpostiseră trupuri obosite, biblioteci ce ocrotiseră cărți și bibelouri,
Această viață plină de surprize, Cu ploi de fericire în reprize, Cu tristeți și bucurii, Cu amintiri frumoase Păstrate-n sertarele inimii; Această viață minunată De Dumnezeu binecuvântată, E ca o poveste pe care o îndrăgesc
Negre schițe de contur al nopții Hașurati spațiul ce-l pășesc Cu smoala trupului dat sorții Ce fin pe ziduri, alei o oglindesc Propriul păpușar, carne, material Mișcări sacadate, obscure reflexii creeate Mă văd statuetă, speriat
