“Mi se întâmpla să mă trezesc dimineața fericită, numai pentru faptul că exist”

“Sunt un om care știe să ia bucuria de la viață, să savureze momentul.

Adică, mie nu-mi trebuie sa ningă azi, ca sa-mi dau seama ca ieri a fost frumos. De tânără și până mai încoace mi se întâmpla să mă trezesc dimineața fericită, numai pentru faptul că exist. Sunt o fire optimista.

(…)Am intrat la Facultatea de Drept, dar după doi ani – în 56 – am intrat în “găleata” aceea cu evenimentele din Ungaria, am fost arestată și exmatriculata din toate facultățile din țară. A fost greu să trec peste faptul că, la 17 ani, m-am trezit cu aripile tăiate, fără nici o perspectiva de studii superioare, fără alt viitor decât acela de bună gospodină și nevasta. Dar m-a ajutat mult încrederea în propria stea. Eram draguță, aveam succes și asta mă consola, mă făcea sa uit. Așa m-am și măritat cu prima mea dragoste, de la 16 ani – un aristocrat neamț din Timișoara (era un “von”). N-a durat mult, pentru că – în ciuda palatului pe care-l avea și în ciuda banilor pe care-i câștiga – el nu înțelegea că eu vreau sa fac carieră. Și, în urma unui răspuns de la Ministerul Învățământului la nenumăratele memorii pe care le făcusem, mi s-a aprobat reînmatricularea, cu condiția să mă “reabilitez” un an în fabrica, ca muncitoare necalificată. Soțul meu nu a fost de acord sa lucrez și atunci l-am părăsit, pentru a-mi urma propriul drum.

Aveam 20 de ani și m-am angajat ca muncitoare necalificata la fabrica de medicamente “Galenica”, am devenit fruntașă ân producție (că asta era condiția), am avut activități obștești – la brigadă, la echipa de dansuri, la gimnastică, la cor etc. După anul de fabrica, n-am fost reînmatriculată; în schimb, mi s-a dat posibilitatea de a mă prezenta la examenul de admitere în orice facultate. M-am dus din nou la Drept, de data aceasta la Iași, și am luat-o de la capăt. Am terminat, apoi m-am căsătorit cu actorul Cosma Brașoveanu, cu care am avut un mariaj minunat, ce a durat 18 ani.

(…)Cosma, soțul meu, mereu îmi spunea să încerc să scriu, dar eu nu voiam, mă temeam să nu ajung să am doar o operă de sertar. Și atunci, el mi-a spus: “Uite, dacă scrii cinci pagini până vin de la spectacol, te scot la bar!”. Și cu asta m-a agățat: scriam de rupeam masa. Pe mine mă tenta barul la vremea aceea, de aceea m-am apucat de scris, pentru ca unul din visurile mele era sa fiu cântăreață și dansatoare de bar. Și asa am terminat primul roman – “Moartea semnează indescifrabil”. De ce m-am aplecat asupra acestui gen? Tot bărbatul meu, Dumnezeu să-l ierte, mi-a deschis ochii: “Vrei să ai succes imediat? Scrie roman polițist!”. Am predat manuscrisul la “Albatros”, la colecția “Aventura”. În termen de șase luni, trebuia să primesc un răspuns. Eu l-am primit după numai doua săptămâni, deci a fost de bine. Iar după primul roman, au început să curgă comenzile.”

Rodica Ojog-Brașoveanu (28 august 1939 – 2 septembrie 2002), în cadrul unui interviu din 1999