Adevărata furtună este neputința de a fi așa cum vrei

În căldură toridă a verii furtuna este o binecuvântare. Dar cine mai poate aprecia când ea vine mereu în momente nepotrivite?

Au trecut mulți ani de când nu mai știm să ne bucurăm de ploi. Căci de furtună cine vrea să audă. E adevărat că nici furtuna nu mai are același repertoriu ca-n copilărie. Când vine, vine. Pare nervoasă rău. Pare supărată. Tună. Fulgeră. Face mult, mult zgomot. Îl aduce și pe vânt cu ea. Îl zgândăre de pe drum unde el poposea agale precum o briză. Nu știu ce îi spune, dar pare furios rău. Și cerul li se alătură. Devine negru și impenetrabil. Orice cântec de pasăre se stinge. Nici apa ploii nu mai compune, ci trosnește pământul.

Nu am mai stat într-o ploaie de ani de zile. Fiecare picătură îmi deranjează firul de păr, firul nervului cu care m-am trezit…

Brusc realizez că nu ploaia s-a schimbat. Nu furtuna s-a schimbat. Eu m-am schimbat. Urechile mele nu mai aud muzica aceea. Inima mea nu mai vibrează cu clinchetul ploii, cu tunetul, cu fulgerul.
Undeva în anii copilăriei am lăsat bucuria și inocența dansului în ploaie.
Pletele ude, picioarele desculțe și râsete multe. Patinoar pe noroi sau pe iarbă.
Povești născocite din fulger și ascunse în perna norului negru, dar pufos.

Realizez ce liniște era în sufletul meu, atât de liniște încât acoperea gălăgia furtunii și o transforma într-o muzică ce o mai poate auzi doar cine se întâlnește cu iubirea: primul moment, prima privire, parcă prima bătaie de inimă.

Cu cât furtunile din suflet sunt mai tumultuoase, cu atât furtuna de afară va părea mai urâtă.
Am înțeles de ce este furtuna atât de supărată. Că nimeni nu vrea să o asculte. Doar o consideră rea și neutilă. Și pe cea de afară. Și pe cea dinăuntru.

Însă uneori doar forța unei furtuni poate rupe uși ce nu știu cum să stea deschise…
Admirăm curcubeul, dar nu înțelegem prețul său. Ce a distrus furtuna ca să se poată el naște!
E nevoie de o clipă de nebunie pentru a da glas furtunii din noi, iar apoi să putem dansa dinnou în ploaie. Printre curcubeie ascunse în lacrimi.

Să poți fi așa cum ești, o culoare din curcubeu sau întreg curcubeul.

Adriana Vasadi

Adriana Vasadi Facebook | De același autor

Cuvintele îmi dau libertatea de a transcende dincolo de granița dintre rațiune și simțire. Cuvintele mă eliberează, dar mă și zidesc, mă sculptează, mă provoacă. Uneori ridică ziduri de apărare, alteori zidesc trepte spre mine însămi, spre lume și, de câțiva ani, trepte spre cer...pentru cea care mi-a fost mai mult decât cuvânt și care simt că - mi pune în scris lumina.

Recomandări

Adaugă comentariu