Fata cu păr de păpădie
Fata cu păr de păpădie Umbla cu vântul pe câmpie, În timp ce el,visa la mare Jucându-se cu-n val, Cu ochii roșii arși de soare Imaginându-și că-i vizibil, Nu doar atingeri Să se-nțeleagă că-i real.
Cenaclul
Toamna
Galbenă frunză, Nu fi confuză! Lasă-te purtată, De vânt legănată, De soare schimbată. În culoarea cea mai vie Toamna o să ne mângâie. Vântul cu un glas frumos Să sune mereu duios. Ochii mei vor
Nimic să-mi dai, nimic să-ți cer
Ne-am reclădit mereu din vise și ruine Nu ai nimic să-mi dai, nimic să-ți cer Iubirea asta, poate nu ne aparține Îndrăgostiții deseori, se pierd și pier. Dar ce frumos, noi n-avem lanțuri rupte Nici
Sunt prea săracă să fiu iubită
Tu femeie doar cu iubirea ta, nu ești suficientă pentru a fi iubită. Cu frumusețea ta atinsă de timp, nimeni nu te va dori mai mult. Oricâtă dragoste ai purta în suflet, nimeni nu te
Mă pierd la tine-n suflet
Îmi place în sufletul tău, frumos și trist, uneori doare… până la lacrimi, alteori e pustiu înnecat în culoare E un gol ce apasă, un haos în care ușor m-ai inchis Am hrănit din mine
Filantropică
Te-am pus la pastrare într-un ierbar... nu, nu te teme! nu te-am secat de seve, sub giulgiul funerar. am vrut doar să-ți conserv amprenta materială, într-un poem de suflet, cu nervură literală. și-am constatat, albită,
Luna îmi plânge pe umăr
iubeşte-mă în dimineţile în care parfumul de cafea îmi alină melancolia când Zeii mă abandonează iar lacrima suferinţei doare când răutăţile din jur mă copleşesc iubeşte-mă înnopţile în care luna îmi plânge pe umăr
Dreptul la vină
Rămâi cu drepturile tale, iar eu rămân cu vina mea Că te-am iubit atât de tare, cum n-o va face nimenea Și peste atâta înserare, eu am rămas plină de frici Tu n-ai știut nicicând
O vioară în mâimile unui om
Am ascultat cum cântă la vioară un om. Se spune că este un muzician celebru. Se spune că este un talent, un geniu. Dar el, a fost cândva un copil cu vioara în brațe, Pe
Pe unde treci
Muzica dă putere cuvintelor. Vocea le urcă sau le coboară, punându-le când aripi, când frână. Lumina înseamnă putere. Lumina înseamnă o mină care ascunde nestemate: claritate, răbdare, bogăție. Această mină trebuie pătrunsă. Pas cu pas,
La hotarul clipei
Nu este ieri, nici mâine nu este Ci doar un prag ce își caută rost, Un pas suspendat între ce-a fost Și clipa ce astăzi se întrezăreşte. Secunda se schimbă-n amintire, Se-ntoarce lin şi tăcută
Prin ochii mei
Femeie, infinitule Univers în observație, nebuloasă din care se nasc stelele....anii tăi în lumină îi reverși pe pământ....în frumos! Toate ploile, tunetele, fulgerele, pe tine te cheamă deși îți dorești calm atmosferic. Fii magică! Chiar
Răsplata
Mâna Domnului nu este prea scurtă ca să izbăvească și urechea Lui nu este prea tare ca să deslușească. Ci nelegiuirile voastre de Dumnezeu v-au despărțit, de aceea El și-a ascuns fața și nu va
Mai lasă-mi timp
Mai lasă-mi Doamne timp, e tot ce-ți cer E tot ce n-am… din toate câte sunt… În palma ta sunt o fărâmă de pământ Și-n oase port doar un năprasnic ger. Nemărginirea asta toată, nu-i
Marină
Ți-am răsturnat în scoica urechii nisipul cuvintelor sfărâmate, ecoul talazurilor vuinde și spuma unei mări învolburate. atâtea țipete de albatros, frânte în malul abrupt și stâncos. trupul tău, scufundat în siajul unui vas-fantomă. alge uscate,