Muzica dă putere cuvintelor. Vocea le urcă sau le coboară, punându-le când aripi, când frână. Lumina înseamnă putere. Lumina înseamnă o mină care ascunde nestemate: claritate, răbdare, bogăție. Această mină trebuie pătrunsă. Pas cu pas,
Înăuntrul fiecărui om e ceva unic... Lumea se împărțise în două: lumea adulților speriați și lumea copiilor neînfricați existau una lângă alta și nu se intersectau. Înăuntrul fiecărui om e ceva unic. Dacă scoți asta,
Tot ce văd acum sunt crengile de copac cum se leagănă în bătaia vântului. Din când în când, simt o frunză cum îmi atinge chipul. E toamnă. Zac pe pământul uscat de vânt, lipsit de
Oglindă, oglinjoară, spune-mi ce mai port prin buzunare? Emoții. Le porți peste tot. Pe cărările minții, prin camerele inimii, pe câmpia întinsă de culoarea untului. Le îmbraci și le dezbraci precum viața se îmbracă și
Undeva într-un ținut plin cu maci trăia iubirea. Prin lanuri de grâu, pe aripi de vânt, pe firul crud al ierbii. Peste tot iubirea își lăsase frumusețea. Cu aripi ca de fluture ea străbătea ținutul
Am invitat toamna să-mi cânte la vioară A acceptat. Dezbrac copaci la ceas de seară. În acorduri line frunzele se lipesc de noi Ne-mbracă în haina lor, nu le pasă că rămân goi. Ai zice
Mi-am îmbrăcat iubirea în cuvânt Să poți să cobori în al meu adânc În cuvânt, doar cât să îți vorbesc Cum altfel să îți spun, Te iubesc? Mi-am îmbrăcat iubirea într-un fir Lung și roșu
Dacă ar fi să vorbesc despre frumusețe Aș începe cu ochii în marea cărora Bătăile inimii mele au început să-nvețe Să-noate în adâncuri și a le memora. Dacă ar fi să vorbesc despre bogăție Sufletul
Mă opresc și privesc cum cerul răsturnă Un alb ce peste lume lasă urmă Un dans în care fulgii împletesc Și vis, și suflet de copil, și pământesc. A venit iarna și simți în piept
La urma urmelor, ați putea să vă întrebați dacă ne naștem singuri și murim singuri, atunci care este acea valoare fundamentală permanentă pe care o au legăturile? (Irvin Yalom- Privind soarele în față) Legăturile răsar
Rădăcinile mele stau în tine. Mă privesc și știu că sunt parte din tine, o parte care caută desăvârșirea. Fiecare viață mi-a dat puterea ei. Fiecare clipă efemeră trăită a adăugat nuanțe. Nu mă întreba
Ți-am auzit vocea în mine O voce caldă îmi spunea ce iubea Născută era parcă să aline Gânduri pe care gura le tot oprea. Dar cine ești tu, suflet, robit de durere? Ce ești pe-acest
Se nasc și mor. Oameni, visuri, așteptări, lacrimi. Se construiesc și se dărâmă. Ziduri. Măști. Viața merge mai departe. Istoria se scrie mai departe. De către alții. Alții așa cum am fost noi. Sfârșitul meu
Scriitorul, un om în slujba cuvintelor, un om care devine răspunzător de ceea ce transmite semenilor săi. Deseori poate părea ceva simplu, firesc să așterni pe o foaie cuvinte, dar jocul acesta de a lipi
Da, e adevărat, oamenii sunt orientați din ce în ce mai mult spre propria persoană, devenim tot mai individualiști, și în această direcție suntem conduși, dar întotdeauna vei întâlni un om care să merite să-i
