Ți-am auzit vocea în mine
O voce caldă îmi spunea ce iubea
Născută era parcă să aline
Gânduri pe care gura le tot oprea.
Dar cine ești tu, suflet, robit de durere?
Ce ești pe-acest pământ muritor?
Din marea plină de taine și mistere
Ești țărm pe care valurile lasă doar dor?
Din ce te naști și tot renaști
Din sângele ce s-a vărsat în zi de Paști?
Oare țărâna îți e scânduri fără ferestre
De tot uiți minunata ta zestre?
Tu bucură-te de tot și de toate
Că și pe-acest pământ ți-a fost dat să vezi
Să vezi și să visezi cum iubirea poate
Să-ți umple izvoare și în ea pe veci să crezi.
Atâta lumină câtă în ochi ți-am văzut
Nu aș fi crezut să mă scalde vreodată
De pe aripi scutură-ți gândurile reci
Lasă-le să cadă, din mine… să nu pleci.
