Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
M-am îndrăgostit de tine și recent de Dumnezeu,
… când am renegat din mine moartea sau ce-a fost mai rău.
(mai rămâne o dilemă … ca o spadă de asalt!),
Toți apostolii iubirii să îi prindem în flagrant.
Silueta sorții mele … ne va fi hotar iubirii!,
(unde moartea, îmbătată, nu are controlul firii).
M-am îmbolnăvit de tine … și-asta nu cred c-are leac,
Vei fi flacăra speranței pentru cel puțin … un veac.
Am să dau acum poruncă vieții mele austere,
Să-i dezică compromisuri, să dezlege ea mistere.
… căci am fost eu acuzat … prin sentința unor îngeri,
Cum că-n cer divinitatea are numeroase plângeri.
la adresa mea și-a ta, fiindcă nu ne mai iubim,
… că noi dragostei îi suntem viitorii anonimi.
iar speranțele de-acum … vor fi fapte răsuflate,
o imixtiune-a sorții, plină numai de păcate.
câtă răutate-n vorbe … asta nu o să se-ntâmple!,
(mai ales că senectutea se cam plimbă pe la tâmple).
gârbovind cu anii săi … viața noastră împlinită,
refuzând să-i creadă dânsei, că a fost cândva ispită.
M-am îndrăgostit de tine chiar de-ai al treilea ochi,
… când simțeam că drama vieții se pare că dă în gropi.
M-am încolăcit pe tine, ca un cârlionț în păr,
Şi-ai rămas ca o legendă … un drum către adevăr