Povestea din culisele spectacolului “Requiem. Nu știi nimic despre mine” rostită de către doi mari artiști: Motoko Hirayama și Răzvan Mazilu.
“Primii paşi în realizarea acestui proiect s-au făcut prin email. Răzvan mi-a trimis detaliile programului urmând să lucrăm individual, eu în Japonia şi Răzvan în România”, avea să declare astăzi Motoko Hirayama în cadrul conferinței de presă de presă organizate de JTI România, organizatorul spectacolului “Requiem. Nu știi nimic despre mine“. Și, cu o candoare și o modestie greu de cuprins în cuvinte, avea să continue: “Trimiteam frecvent înregistrări video şi discutam pe tema lor. Acum, cu mult entuziasm, punem la punct ultimele detalii”.
“Aceasta a fost și provocarea spectacolului: să încercăm să comunicăm de la foarte mare distanţă, fără să ştim unul despre celălalt aproape nimic”, avea să continue, la rândul său, Răzvan Mazilu, asumându-și rolul de gazdă, la propriu și la figurat. “I-am propus lui Motoko tema: doi dansatori trecuţi de 30 de ani care nu se cunosc, aflându-se în spaţiul concentraţionar al unei săli de balet, înaintea unei audiţii. Eu am fost cel care a provocat această aventură, iar foarte important e faptul că am avut încredere unul în celălalt. Dintotdeauna mi-am dorit să fiu mai aproape de Japonia. Aşa că am fost încântat de propunerea Fundaţiei JTI de a dansa pentru Japonia”.
“Requiem. Nu știi nimic despre mine” este un spectacol destinat strângerii de fonduri pentru Japonia, grav afectata de cutremurul din 11 martie. Toate fondurile obținute ca urmare a organizării spectacolelor vor fi direcționate către Fondul de Asistență pentru victimele dezastrului din Japonia, deschis de Fundația JTI.
Motoko Hirayama, dansatoare, coregrafă și profesor asociat al Universității din Tsukuba, este una din figurile marcante ale dansului și coregrafiei din Japonia. Pe plan internațional, a creat coregrafii pentru dansatori importanți de la American Ballet Theatre, San Francisco Ballet, Baletul Balsoi și a colaborat cu renumitul coregraf israelian Imbal Pinto. Iat-o, în continuare, pe Svetlana Zakharov, prim-balerina Baletului Balsoi, interpretând o coregrafie creată de Motoko.
Răzvan Mazilu este artistul complet, care a contribuit decisiv la popularizarea dansului contemporan și a teatrului dans în România. Cu numeroase premii, cu spectacole prezentate și montate în contexte internaționale de prestigiu, Mazilu abordează cu lejeritate stiluri și ipostaze diverse, de la regia de teatru la coregrafie, de la dans contemporan la musical, de la actorie la crearea de costume de scenă.