Sunt un pescăruș. Nu, nu e asta…
Eu sunt actriță… Da! Și el e aici! Da, da… nu face nimic… Da… El nu credea în teatru, râdea de visurile mele și, încetul cu încetul, n-am mai crezut nici eu și mi-am pierdut curajul… Și-apoi zbuciumul dragostei, gelozia, neîncetata frică pentru copilul meu… M-au copleșit necazurile, nimicurile, jucam fără viață… Nu știam ce să fac cu mâinile și cum să stau pe scenă, nu eram stăpână pe vocea mea. Nu poți înţelege starea asta, să simți că joci fără viață…
Sunt un pescăruș. Nu, nu e asta… Îți mai aduci aminte că ai împușcat odată un pescăruș? Un om a venit din întâmplare și neavând ce face l-a nimicit… Uite un subiect pentru o scurtă povestire… Nu, nu-i asta… Despre ce vorbeam? Da, despre teatru. Acum nu mai sunt ca atunci… Sunt o actriță adevărată: joc cu plăcere, cu entuziasm. Scena mă îmbată și simt că sunt frumoasă. Și acum, de când sunt aici, am mers mult pe jos şi, tot umblând, m-am gândit și am simțit cum cu fiecare zi ce trece cresc puterile sufletului meu.
Acum știu, înțeleg, Kostea, că în ceea ce facem noi, ori ca am juca pe scenă, ori că am scrie, principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura. Să știi să-ți porți crucea și să-ți păstrezi credința. Eu cred și sufăr mai puțin. Și atunci, când mă gândesc la chemarea mea, nu mă mai tem de viață.
– Anton Pavlovici Cehov (29 ianuarie 1860 – 15 iulie 1804)
Galerie foto: Fotografia pescarusului în zbor
