Despre zbor, despre mare, despre dor, despre viață…
O serie de fotografii cu lungă expunere ale unor pescăruși realizate de către Anne McGrath, însoțite de poezia lui Nichita Stănescu, Albastru pescăruș.
Pe cerul limpede și poate lung
Albastru pescăruș mă cheamă,
Simt o durere că nu pot să-l ajung,
Deși tot sufletul mă-ndeamnă.
Aș vrea să zbor, când fluturii se nasc
Luminii dându-i forme de culoare,
Robia lanțului în care zac
S-arunce-n jur miresme ca de floare.
Aș vrea să simt lumina dimprejur
Să zbor nemărginit spre cer,
A vieții păsări de azur
Să urce-naltul cât mai sper.
E vis acesta?… nu pot spune…
Nu m-am trezit și poate nici nu vreau,
Plutesc deasupra clipelor nebune
Ce-n derularea lor amara mă orbesc.
Te-ai rătăcit! De rătăcirea e un scop în sine
Mi-au dat răspunsul păsări ce zburau,
Imensul cer iar norilor revine
Oprind în ei lumini ce coborau.
Când obosit m-aplec peste ruine,
Același început îmi pare greu,
Tu pescăruș al zilelor senine
De ce nu-mi poți zbura mereu?
L-am întrebat și nu vrea să-mi răspundă,
Din nou am să aștept sa plece norii,
Și-l voi urma sau poate-l voi visa din umbră,
Pe-albastrul pescăruș ce va aduce zorii.