“Noi suntem ca un cântec, nu credeți?
Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârșit spre început.
Trebuie să-l cânți totdeauna îndreptându-te spre sfârșit. Pe parcurs, în timp ce cânți încă și muzica te îmbată, îți dai seama că sfârșitul se apropie totuși, oricât l-ai amâna. Încerci să lungești puțin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfârșitul. Te încăpățânezi să nu recunoști o evidență. Că orice cântec are un sfârșit.
Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica.”
Octavian Paler, Viața pe un peron
Nimeni nu poate opri scurgerea inexorabila a timpului…Si intr-adevar, orice cantec are un sfarsit…insa, el poate fi urmat de un altul, continuare a primului, in care sa descoperim noi valente, noi semnificatii, noi perspective…Avem capacitatea de a ne reinventa continuu, plecand de la cantecul initial…rescriindu-l, imbogatindu-l.