În patul cu speranţe plouă din cer mirese
şi stă cu lumînarea aprinsă un zevzec,
se-mpart gogoşi cu urdă pe strada Zece Mese,
amantele de beznă se-ndrăgostesc sub bec.
În cîte-o dimineaţă răsună veşnicia
ca un oracol hîtru şi îmbuibat cu vin,
din catifeaua minţii abdică laş pruncia,
şi-atunci, nevasta tristă se-ncurcă c-un vecin.
Adu-ţi deci lampa veche şi nişte mere coapte
cît timp îţi porţi ficatul ca pe-un pămînt de flori,
vor anii trişti s-o şteargă pe fluviu, într-o noapte,
în bărci cu lăutarii cîntînd uşor din viori.
Dezleagă depărtarea, aprinde foc de vreascuri,
tu, cavalerul tristei figuri de semizeu,
căci şi-au pierdut arhangheli condurii printre teascuri
tot bătucind lumina din boabele de seu.
Azi, de exemplu, creşte fasolea din morminte,
mîine, la ora asta, va dănţui un cal,
contemporan, haiducii mai fumegă prin flinte,
iar decît altul, unul e totuşi mai egal.
Să ne prefacem singuri, căci rana e în toate,
dorm prinţii amăgirii pe oasele din turn,
a mai rămas cu dinţii să muşte din abate
vreo nubilă fecioară cu sînge taciturn…
Ce vremuri schimbă cheia şi pescuiesc drapele!
Parcă mai ieri făina o tot schimbam pe gaz…
Fii tu deci paratrăsnet la cioburi mari de stele,
cînd hoţi de ghindă ţara o vînd pe-un blid de praz.
Eu unul merg la Troia, să vînd acolo fluturi,
trimiteţi-mi rădvanul cînd vreţi să mă întorc,
miros în vînt istorii şi mă-nfăşor în scuturi
pe lumea ce se-nchină la căpăţîni de porc.
