sunt dimineţi în care nostalgia mă face să cred că exişti
cu adevărat
dincolo de fereastra cu care măsor depărtarea
gândul meu bâjbâie după tine
– mânuţă a copilăriei întinzându-se
după cireşe şi cuiburi de păsări
fericirea e un ou verzui pe care-l priveşti în soare
în el poţi vedea Universul naiv ca-ntr-un ochean întors
flori de fân căţărându-se pe braţele verii
râsete de copii iarbă cosită
şi mai ales pietrele
pietrele valurilor
care se fac platoşă
pentru această femeie subţire care cu mirare
locuieşte în mine
ea calcă în vârful picioarelor
peste zilele mele
şi poartă pentru mine
cărţile cu poveşti plasele mele de fluturi
ochii mei şi palmele mele
pânzele de lumină şi năvoadele norilor
şi pe-o tipsie de aur
capul tău
