Aplec copacul şi-i sărut ramul
Muguri în pântec să-i răsară,
Îi las un zâmbet pe frunza galbenă
Şi pe celelalte ce plecară
Încăpăţânate de zbor,
De îmbrăţişarea cu pământul
Pe la amiază,când ora devine rumenă
Şi celor rătăciţi îşi împarte gustul.
Las ploaia să-mi spele ochii
Să pot privi în seară
Porţi larg deschise prin care
Să intre nealterate iubiri
Şi umblet nepământean
Cu luna la subţioară
Când oamenii îi cer lui Dumnezeu izbăviri.
