Amintirile, prelungiri de viață…

La urma urmelor, ați putea să vă întrebați dacă ne naștem singuri și murim singuri, atunci care este acea valoare fundamentală permanentă pe care o au legăturile? (Irvin Yalom- Privind soarele în față)

Legăturile răsar de unde fiecare dintre noi este pregătit să tragă rădăcini. Iar acel loc poate fi inima, creierul, mâinile, ochii, etc.

Dacă ar fi să vorbesc despre acea valoare fundamentală pe care o au legăturile, la care face referire Irvin Yalom mai sus, aș puncta, în primul rând, faptul că din ea țâșnesc multe fire de lumină.

Amintirile pe care le creăm împreună. Acele clipe scoici care rămân pe nisipul vieții noastre și care o dată atinse sau culese trezesc privitorului clipe trecute care ne readuc la viață. Amintirile – prelungiri de viață.

Apoi, orice legătură funcționează precum o oglindă, ea ne pune față în față cu noi, cu omul fără mască. Omul de ieri fața în față cu omul de azi. Un scut sunt aceste legături, un exemplu de pornire, de continuare a vieții noastre într-o lume efemeră, în care omul își uită scopul și ajunge să-și trăiască viața fără dorința de a mai deschide ochii.

Importanța legăturilor este cu atât mai mare cu cât trezeste, cu cât schimbă ceva în omul care suntem. Viața se împlinește trăind-o și se măsoară în spațiile explorate, atinse, marcate, înțelese și nu în numărul discuțiilor purtate având-o ca subiect principal . E obligatoriu să iei acul în mână, să treci firul timpului prin urechea acului și să începi să teși.

Mă leg de tine și construiesc o poveste . O poveste plină de noi, descoperind și învățând ingredientele pe care le aducem fiecare și pe care avem posibilitatea de a le așeza pe masă, oferindu-ne astfel șansa de a cunoaște și de a ne bucura mai repede de ceea ce conținem și de a face lucruri frumoase împreună.

Mă cuprind și simt brațe cum se întind ca-ntr-o îmbrățișare. Zâmbesc. Nu sunt singură. Sunt cu mine și în același timp trăiesc în toți oamenii care mi-au pășit în suflet și în minte.