Tibetul enigmatic se poate preface – în mod fatal – doar în breloc sau carte poștală…
Astăzi, la tot pasul, dai peste tot felul de “mistici urbani”. Cam tot ce este acum galonat de sublimul faptului spiritual, ferit de marketingul propriei mărci, se va transforma în vitrină turistică și își va restrânge suflul vital în formarea unei demonstrații la comandă. Euforia lui “Happy, go lucky!” – de tip american – serviciile de tip New Age, care au înflorit pe piața mondială, sunt acum noi opțiuni pentru o “viață fericită”.
Bibliotecile de Sūtra, mandale, fresce, temple, mănăstiri și fabulosul palat Potala – toate acestea, precum și multe altele – sălășluiesc într-unul dintre cele mai dense spații sacre ale umanității: Tibet. Acest spațiu rămâne o destinație superexotică, dar și un loc atins de globalizarea radicală, garanție a dezrădăcinării. Acolo, atmosfera, călugării, artizanii sau agricultorii alpini – dar și clădirile -, simțul negustoresc ori “timiditatea” față de străini aparțin unui soi de Ev Mediu atemporal.
Fericirea este un concept cultural – ca toate stările emoționale – fiecare numește altceva cu termenul ăsta în fiecare cultură (sau subcultură). Într-o lume în care poți avea acces la orice tip de inițieri spirituale via YouTube, când primești zilnic horoscopul personalizat pe smartphone, îți suni șamanul să te vindece de la distanță de o durere de cap și te pui în rezonanță cu energia particulelor elementare prin cyber-yoga. Astăzi, trendurile spirituale sunt etalate cu generozitate în media precum cele vestimentare sau de lifestyle. Realitatea virtuală ne-a deschis apetitul pentru evadarea din “normalitate”, iar industria farmaceutică lansează, în fiecare zi, “capsule noi de fericire”.
S-a ajuns la paradoxala situație în care milioane de oameni urmăresc, pe canalul YouTube, meditațiile maestrului de yoga, Dattatreya Siva Baba, fiind convinși că particula lui Higgs îi va ajuta să manifeste fericire în viața lor. Șamanismul, Reiki, pasele energetice sunt doar câteva dintre opțiunile pentru o viață mai fericită în cultura vestică actuală. Deși în România, biserica rămâne unica preferință a celor care simt nevoia unei intervenții divine în viața lor, încet-încet, se simte o îndepărtare (și) de creștinism, sub asaltul informațional venit din Occident. Viitorul postuman, anticipat de Francis Fukuyama, pare să se arate în realitatea cotidiană. Tibetul rămâne un loc în care poposim doar atunci când căutăm să ne ostoim dorurile și să ne simțim Zen. Trebuie păstrat așa cum vrem să-l avem, căci Tibetul enigmatic se poate preface – în mod fatal – doar în breloc sau carte poștală.
Acest slalom uriaș printre promisiuni de fericire și antidoturi împotriva depresiei poate deveni el însuși sursă de anxietate. Lăsând Tibetul să-și poarte singur misterul, ar fi bine să ne amintim că iertarea, compasiunea, iubirea necondiționată și chiar fericirea pot fi obținute și prin exercițiu spiritual, dar – mai ales – și printr-o conduită morală fără reproș și – bineînțeles – cu ajutorul proniei divine, sub orice denumire ar fi.
