Între 8 și 17 mai 2015, Centrul de Studii Româno-Japoneze “Angela Hondru”, împreună cu Universitatea Româno-Americană din București, Otaku Festival, Cavaler Aikido Club și HaramichiRO, cu sprijinul Ambasadei Japoniei la București și al Japan Tobacco International va organiza a IV-a ediție a Zilelor Culturii Japoneze ce vor cuprinde următoarele evenimente:
– pe 8 mai 2015, în Sala Senatului Universității Româno – Americane, de la ora 17:30, va avea loc conferința “Rolul și locul Japoniei în Economia Mondială”, susținută de Excelența Sa, Domnul Keiji Yamamoto, Ambasador al Japoniei în România;
– pe 9 și 10 mai, CSRJ-AH va fi co-organizator al Otaku Festival pentru al patrulea an la rând. Otaku Festival este un eveniment independent, înființat în 2006, având ca principal scop promovarea culturii tradiționale și moderne japoneze, precum și a principalilor artiști influențați de această cultură. Festivalul atrage în fiecare an mii de tineri, studenți și elevi interesați de cultura japoneză, dar și specialiști din diferite domenii (regizori, scriitori, ilustratori, muzicieni, fotografi, programatori, actori, croitori, make-up artiști, sportive) dornici să își împărtășească pasiunea și cunoștințele. Tema de anul acesta va fi Old vs. New, iar printre invitați se vor afla cei mai faimoși cosplay-eri din lume: Kaname – Japonia, Reika – Japonia, Goldy – Japonia, Yuegene – Tailanda, Kvy – Singapore, R&R Team – Rusia, reprezentanți ai convenției Anime Matsuri din SUA, un desenator japonez de manga, Daichi Kawada, o formație de J-Rock, ADAMS, dar și cascadori de la Japan Tatedo Association. Pentru mai multe detalii vă rugăm să vizitați site-ul oficial și pagina oficială de Facebook.
– pe 11 și 12 mai 2015 va avea loc a treia ediție a conferinței internaționale “Japan – Romania – cross points ina global context”. Deschiderea va avea loc in Aula Magna a Universității Româno-Americane luni, 11 mai, începând cu ora 9:00. Conferința este organizată împreună cu Facultatea de Litere – Ritsumeikan University, Institutul de Economie Mondială al Academiei Române, Facultatea de Istorie – Universitatea București, Asociația Profesorilor de Limba Japoneză din România, iar scopul ei este acela de a oferi profesorilor, cercetătorilor, studenților, oficialilor și reprezentanților mediului de afaceri șansa de a pune laolaltă studii legate de cultura, mediul de afaceri, economia și comunicarea din Japonia. Prezentările vor fi realizate de 3 specialiști care au confirmat participarea le evenimentul academic: doi dintre ei reprezintă universități din Japonia (Ritsumeikan University – Dl. Dai Nakamoto și Chuo University – Dl. Saburo Kobayashi, ex-General Manager al Honda Corporation), iar cel de-al treilea reprezintă o universitate din Marea Britanie (Dna. Griseldis Kirsch, School of Oriental and African Studies – University of London). Evenimentul va continua cu trei secțiuni ce vor avea ca teme: cultura japoneză, economia japoneză și comunicarea japoneză. Cercetările legate de aceste domenii vor fi prezentate de numeroși specialiști, profesori și studenți din România, Japonia, Germania și Marea Britanie;
– pe 13 mai 2015 va avea loc Gala Aniversară a CSRJ-AH, denumită Haru Urara Grand Festa, sărbătoarea celei de-a X-a aniversări, în Aula Magna a Universității Româno-Americane, începând cu ora 19:00. Pentru prima data, spectacolul va fi realizat în totalitate de artiști japonezi. Acesta va include muzică tradițională japoneză cântată de Dl. Daichi Kawada – taiko și Dna. Maya Asaba – shamisen; muzică clasică și modernă – dna. Hiroko Yamakawa împreună cu artiști români. Un alt moment va consta într-un spectacol ce combină artele marțiale japoneze cu cascadoria, iar acesta va fi susținut de Japan Tatedo Association din Osaka. În timpul evenimentului, Centrul își va premia cei mai buni cursanți. Premiul pentru locul I constă într-o excursie în Japonia în anul 2016;
– pe 14 mai 2015, de la ora 17:30, în lobby-ul Universității Româno-Americane va avea loc Festivalul Artelor Marțiale, un eveniment unic în care participanții vor avea posibilitatea nu doar să vadă, dar să și practice arte ca aikido, judo, karate, kendo, jujutsu, în cadrul demonstrațiilor simultane. Tot pe 14 mai 2015, HaramichiRO și Tenshin by Laura Karaman organizează un spectacol care combină moda cu dansurile tradiționale și contemporane japoneze.Spectacolul va începe la ora 20:00 în Aula Magna a Universității Româno – Americane și va purta numele “Kamisama’s Dream”. Pentru mai multe informații despre HaramichiRO vă rugăm să vizitați pagina oficială de Facebook;
– seria de evenimente se va încheia cu o Competiție de GO ce va avea loc pe 16 și 17 mai la Universitatea Româno – Americană.
Pentru mai multe informații despre Zilele Culturii Japoneze la Universitatea Româno – Americană vă rugăm să vizitați pagina oficială de Facebook.