Festivalul Internaţional Sigismund Toduţă 2015

Ajuns la cea de a doua ediţie, Festivalul Internaţional “Sigismund Toduţă” revine în acest an cu numeroase evenimente care vor atrage atenţia publicului clujean prin noutate, inovaţie şi unicitate.

Cuprinsă în cadrul manifestărilor promovate şi prilejuite de statutul de Capitală Europeană a Tineretului de care se bucură comunitatea noastră în acest an, ediţia aduce pe scena culturală clujeană tineri muzicieni, instrumentişti şi compozitori, precum şi profesori de la importante universităţi de peste hotare. Manifestările propuse sunt susţinute de către studenţi şi profesori deopotrivă, care au demonstrat o evoluţie artistică dinamică şi prestigioasă, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Festivalul a debutat cu organizarea primei ediţii a Concursului Internaţional de Compoziţie, dedicat lucrărilor pentru orgă, iar lucrările premiate vor fi prezentate publicului în cadrul unui concert special.

Gândit pentru a îmbogăţi activitatea studenţilor, cadrelor didactice şi a publicului meloman, festivalul reuneşte trei modalităţi esenţiale de a aborda creaţia muzicală contemporană: educativă – cursuri de măiestrie, artistică – concerte şi ştiinţifică – conferinţa internaţională. Deoarece este un festival dedicat unui compozitor, concertele promovează lucrări din creaţia toduţiană şi a discipolilor săi. Prezentarea creaţiei contemporane este dublată de relevarea tendinţelor stilistice actuale ale muzicii, în cadrul unei conferinţe internaţionale, patronate de distinsul academician prof.univ.dr. Cornel Ţăranu, eveniment care reuneşte specialişti din ţară şi străinătate. De-a lungul festivalului, profesorii invitaţi vor detalia teme privitoare la manierele contemporane de compoziţie sau legate de domeniile specializate ale analizei muzicale, criticii muzicale, muzicii electronice şi etnomuzicologiei.

Momentul marcant al vieţii academice a Academiei de Muzică va fi prilejuit de decernarea titlului de Doctor Honoris Causa compozitorului Alexander Müllenbach, profesor la Universitatea Mozarteum din Salzburg, care va prezenta publicului o prelegere în cadrul conferinţei internaţionale, iar studenţilor cursuri de măiestrie în domeniul compoziţiei.

Fiecare concert este alcătuit dintr-un repertoriu divers, menit să apropie publicul clujean de muzica cultă contemporană. De la concertul de muzică tradiţională, concertele corale şi camerale, până la concertul simfonic, evenimentele artistice evidenţiază imaginea compozitorului clujean, Sigismund Toduţă.

Festivalul Internaţional “Sigismund Toduţă”,
ediţia a II-a, 13-17 mai 2015

Miercuri, 13 Mai 2015, ora 12.00, Sala Studio a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”

“Subt stele de ieri” – concert de deschidere. Recital cameral susţinut de conf.univ.dr. Vera Negreanu, conf.univ.dr. Mihaela Gavriş, asis.univ.dr. Diana Barb, Trio Axis Mundi. În program lucrări de Sigismund Toduţă, Răzvan Metea, Cristian Bence-Muk, Şerban Marcu, Ionică Pop, Ciprian Gabriel Pop.

Miercuri, 13 Mai 2015, ora 15.00, Parcul Etnografic “Romulus Vaida” (în caz de vreme nefavorabilă Sala Studio a AMGD)

“Veşnicia s-a născut la sat” – concert tematic Restituiri cu Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească “Icoane”. Coordonatori artistici: prof.univ.dr. Ioan Bocşa, lect.univ.dr. Alina Stan.

Joi, 14 Mai 2015, între orele 10.00 -18.00

Cursuri de măiestrie, susţinute de către profesorii de la universtăţile din străinătate.

Joi, 14 Mai 2015, ora 19.00, Sala Studio a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”

Lumini la curţile dorului – Concert coral. Corul Ave Musica – conf.univ.dr. Ciprian Para. Corul Filarmonicii de Stat “Transilvania” – prof.univ.dr. Cornel Groza. În program lucrări de Sigismund Toduţă, Paul Constantinescu, Gheorghe Dima.

Vineri, 15 Mai 2015, între orele 10.00 -18.00

Cursuri de măiestrie, susţinute de către profesorii de la universtăţile din străinătate.

Vineri, 15 mai 2015, ora 12.00, Sala Studio a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”.

Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului profesor Alexander Müllenbach.

Vineri, 15 mai 2015, ora 19.00, Colegiul Academic

“Dacă lumina ar cânta…” – concert simfonic. Filarmonica de Stat “Transilvania”, dirijor Gabriel Bebeşelea, Artur Kaganovskiy – vioară. În program lucrări de Sigismund Toduţă, Max Bruch, Piotr Ilici Ceaikovski.

Sâmbătă, 16 mai 2015, ora 10.00, Sala de conferinţe Vasile Herman, AMGD

Conferinţa Internaţională de muzicologie: Tendinţe stilistice în creaţia contemporană. Lucrări susţinute de Alexander Müllenbach, Karen Gerardi, Gianvicenzo Cresta, Agustin Fernandez, Andreea Szigetvari, Axel Bauni, Maria Majewska, Fritz Trümpi, Ştefan Angi, Ursula Philippi, Ecaterina Banciu, Pavel Puşcaş, Oana Bălan.

Sâmbătă, 16 mai 2015, ora 19.00, Sala de orgă, AMGD

“Atâtea stele…” – decernarea premiilor Concursului Internaţional „Sigismund Toduţă” ediţia I. Concert de orgă – interpreţi: prof.univ.dr. Ursula Philippi, Amalia Goje , Corul Jubilate – lect.univ.dr. Mihaela Cesa-Goje. În program lucrări de Sigismund Toduţă, Alexandru Murariu, Claudius Iacob, Alexandru Mihalcea.

Duminică, 17 mai 2015, ora 10.00, sediul Fundaţiei „Sigismund Toduţă”

Sesiune ştiinţifică dedicată studenţilor. Lucrări prezentate de Cristina Berengea, Liliana Fărcaş şi alţii. Recital Cameral Dialoguri susţinut de Trio Sbârciu, prezintă prof.univ.dr. Adrian Pop.

Duminică, 17 mai 2015, ora 18.00, Colegiul Academic

“Cu ochii la aceeaşi stea…” – concert de închidere. Interpreţi: Marius Vlad Budoiu, Cvartetul Arcadia, Iulia Merca, Edit Horváth, Bernadette Czumbil, Cristian Hodrea, Gergő Nagy, Cvartetul Spirito. În program lucrări de Sigismund Toduţă, Tudor Jarda, Valentin Timaru, György Ligeti, Béla Bartók.

Afis-festival-toduta-2015

Organizatori: Fundaţia “Sigismund Toduţă”, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”. Proiect finanţat de: Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj. Parteneri şi sponsori: Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca. Filarmonica de Stat “Transilvania”, Programul ERASMUS+, Asociaţia Culturală “Notes&Ties”.

Festivalul Internaţional „Sigismund Toduţă” este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca, sub egida şi pentru susţinerea candidaturii oraşului Cluj Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, făcând parte totodată din calendarul evenimentelor Capitalei Europene a Tineretului – Cluj 2015.

WebCultura

Recomandări

Adaugă comentariu