Tango la ceas de seara

Ceainaria Infinitea va invita luni, 12 august 2013, ora 20:00, la o seara magica ca o imbratisare subtila, invaluitoare si romantica a muzicii de tango!

Tango-ul, in intregimea lui si fara exceptie, este un omagiu adus femeii de catre orchestra care canta si de catre barbatul care o imbratiseaza conducandu-i pasii pe muzica spre incantarea ei.

Tango-ul este un fenomen cultural popular urban care isi gaseste sursele de inspiratie in bataile inimii orasului, in pulsul cartierului – barrio – unde a prins viata, in dramele, iubirile, conflictele cetatenilor din orasul portuar, cei ce se intitulau cu mandrie “portenos”. Recitalul va evoca, prin povestile pe care le va aduce, acel univers romantic, misterios, nocturn, imbatator, dulce si amar, o romanta de cartier.

ALEX NUCA a primit prima chitara la sase ani si a inceput sa desluseasca tainele muzicii sub indrumarea fratelui sau, Dan Nuca. La 12 ani, a inceput sa construiasca efecte pentru chitara electrica pe care o primise de la parintii sai. Dupa o perioada semnificativa in muzica rock si munca in studio ca sunetist, Alex a schimbat total registrul muzical, apropiindu-se din anul 2000 de muzica de tango. In 2004 a infiintat un cvintet de tango cantand la bandoneon. Simplificand formula orchestrei, continua sa cante in duet cu Horia Preda la chitara tango, in aceasta formula concertand la nenumarate evenimente, petreceri de tango din Romania si din Franta, la Paris, in cadrul comunitatii de tango de acolo.

BILET: 20 de lei. REZERVARILE se fac exclusiv telefonic la: 0723 175 300. Ceainaria Infinitea: str. Dr. Grigore Romniceanu nr. 7 (Cotroceni) – www.infinitea.ro.

WebCultura

Recomandări

Adaugă comentariu