Am obosit şi-aş vrea s-adorm,
Pe umărul ce pletele-ţi adapă
Şi să-ţi pictez pe sâni, cuneiform,
A trupului, umilă-mi pleoapă.
Am obosit şi-aş vrea să-ţi spun,
Când te întorci, târziu, pe-acasă,
Să te aşezi cu aripile-ţi de păun,
Pe-a coastei stângi verde crevasă.
Am obosit de-atâta somn profund,
Când mă trezesc, iar făr’ de tine,
Şi ochii mi-i feresc, să mă ascund,
De-atâta rău ce nu mi-e bine.
Am obosit dar mă ridic şi plec,
Să te mai caut ieri dar şi poimâine,
Prin roze zări cu gust de demisec,
În clinchetul destinelor haine.
