Șoptește-mi
La ureche șoptește-mi vorbe de amor Vreau să-ți aud glasul cum de zor pe-al inimii portativ așează fire de flori Pe buze și pe chip fericirea în culori. Șoptește-mi și lasă-mă să culeg De pe
Anca Horj
Când gândurile se transformă în cuvinte se nasc emoții.
Libertatea – puterea spiritului asupra minții și a trupului
Un sentiment al infinitul te străbate atunci când lacătele pământului se desfac de pe trup și poți simți bucuria de a fi viu, de a trăi. O ușurintă în mișcare, o bucurie te cuprinde în
Străin printre oameni
Ce este omul dacă nu fitilul care se aprinde sub mâna destinului. Iar viața? Flacăra care crește sau se stinge după puterea omului de-a lupta cu vântul, cu carapacea. Nimic nu e străin de noi
Flori de cireș
Flori de cireș îmi sunt gândurile. Petale deschise crescute în lumină Ramuri ce și-au întins vârfurile Razelor strălucitoare se-nchină. Parfumul și-l plimbă sub atingeri de vânt Atât de ușor deschide a simțurilor poartă Și mângâie
Există o grabă în noi și o grabă în afara noastră
Ai privit vreodată graba lumii în care trăim, ca pe un virus, un virus care trăiește în aerul pe care îl respirăm, pe care îl purtăm în noi și care ne dictează ritmul vieții? Există
E liniște și zgomot…
Te scaldă prin cald și frig, te învârte ca într-un carusel până te amețește încât simți nevoia să te oprești, să oprești zgomotul și mișcarea care te stăpânește după bunul plac. Clipa, cea care te
Călătorind pășești prin visuri străine…
În fiecare dintre noi există un dor de ducă. Un dor mai aprins sau mai înăbușit. Un dor de albastru, de verde crud, de o altă lume care să te împingă să treci de granițe,
Cât de mult ascultăm răspunsuri?
Se întamplă deseori sau rareori, dar se întâmplă. Se întamplă să treci pe lângă oameni fără să le permiți să-ți vorbească. Se întâmplă deseori sau rareori să spui că nu e nimic de ascultat și
Te voi aștepta
în ramuri ce-așteaptă a primăverii venire Doritoare de-a se scălda-n valuri de iubire În muguri ce păstrează-n amintire Anotimp după anotimp a noastră unire. Te voi aștepta precum pământul Ce-n rădăcini își potrivește așezământul. Din
“A-ți umezi tălpile prin lacrimile lor”…
Lacrimile sunt bucăți de noi în stare lichidă, un amestec de clipă, de noi, de alții, de sentimente și emoții, toate frământate și stropite în nuanțele sufletului. O simplă și adâncă privire, un sunet, o
Fiecare poartă mai mult în el…
Ai privit vreodată omul ca fiind o adunătură de clipe care-l compun? Privește-l și observă cum timpul modelează trupul iar învățătura mintea și sufletul. Cum răni s-au vindecat iar altele au sângerat. Cum pielea păstrează
Doza de iubire
Confundăm prea des iubirea cu atașamentul... Ne petrecem viața țesând tot felul de legături, între noi și ceilaltii, între noi și lucruri. Ne adresăm adesea folosind cuvinte care încep cu “ ai noștri”, “al meu”,
Să respiri fără emoții pe unde pașii tăi vor călca…
Totul începe din interior ca mai apoi să se vadă la exterior. Se spune că pielea este cel mai mare și cel mai greu organ din corpul uman, cel care îndeplinește atâtea funcții (apărare, termoregulatoare,
Al tău gând
Ce-i în al tău gând, viață Când îmi luminezi fața Dimineața Când sângele îmi plimbi prin vene Uneori în clocot, alteori alene Sau când tragi o perdea de ceață de nu mai văd florile din
Trezește-te!
Trezește-te, îți spune sunetul agreat al ceasului în fiecare dimineață, devenit laitmotiv al vieții, cel care te invită să deschizi ochii, să te ridici și să o iei de la capăt. Cu pauze. Cu respirații.