"Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei." Totul pornește de la a-ți judeca sau a nu-ți judeca semenul. Și de ce nu ai face-o atâta timp cât acest lucru
Mi-ai pus în mâna flori de nu-mă-uita Rupte în grabă din inima-ți nebună Sămânță le e iubirea, iar focul rădăcină Doar gânduri și visuri petala mărita. Seninul l-ai cuprins în această albăstrea Când o privesc
Știi momentul acela in care îți dai seama de profunzimea lumii careia ii aparții iar tot ce ai putea spune si scrie e atât de superficial și lipsit de sens încât tacerea ti se pare
Și ai deschis fereastra, ai lăsat-o să plece Să se bucure de libertate - afară se face rece Să se piardă-n depărtare, să poarte al tău gând Să ducă pe aripi mai mult decât un
Iubite, se lasă peste lume o pătură a ceții... Îmbrățișează-mi trupul simt frigul vieții. Lasă sufletele în tăcere să-și vorbească Pe drumul nostru, îndoieli, nicicând să crească. Îmbrățișează-mă cu aripi deschise ca-n vară În sânul
Mi-a plăcut mult acest gând a lui Albert Camus, atunci când ochii mei l-au descoperit printre multe altele dădătoare de înțelesuri. Dar, revenind la acesta, dacă omul nu este o idee, atunci ce este el?
O clipă... doar de o clipă e nevoie ca uitarea să se așeze peste memorie. O clipă și nu mai știi cine ești, timpul și spațiul își pierd însemnătatea. Privești oglinda și nu te cunoști,
Da, și timpul se ascunde sub straturi de cenușă purtate de acele lui. Și peste lumea lui adie vântul; o dată îl golește de frunze, ca mai apoi să îi descopere porțiuni cu tot ce
Se ia iubirea ca sentiment de analizat, i se admiră frumusețea, se așează cu grijă și când dai să o privești prin lentila microscopului: a dispărut! Și uite așa, iubirea te învață să nu o
Omule, cine ești și unde vrei să ajungi? L-ai avut pe Dumnezeu și L-ai trădat. Te-ai scufundat în plăceri și te-ai pierdut. Te-ai istovit în durere și n-ai învățat nimic. Ai înfrumusețat pământul și l-ai
Și totuși oamenii renunță. Uneori cu atâta ușurintă încât te gândești dacă folosesc vreo unitate de măsură privind importanța lucrurilor; alteori, din încăpățânare, se insistă și pe pământ nefertil. Omul, sensibil la tot ce se
Conștiința este inteligenta, principiul organizator din spatele apariției formei. Conștiința a pregătit formele timp de milioane de ani pentru ca ea să se poată exprima pe sine prin ele în ceea ce este manifest. Cum
Așa cum pământul are nevoie de soare, așa și omul are nevoie de căldură umană. Căldura umană, cea care poate stinge setea de orice a omului : ea îi este apă, îi este vitamină, îi
...e bine să nu fii acasă. Sau, să nu le deschizi ușa. Sub impulsul momentului omul (re)acționează, iar fiecare acțiune a sa aduce cu sine ceva, așa cum o face și vântul. Uneori poartă miresme,
Ai dus cu tine verdele ce l-am iubit Când pașii tăi spre mine s-au grăbit În tine mustesc amintirile. Să te cert? Toamnă, nu am nimic să-ți iert! În roadele tale îmi clocotesc trăirile Stau