…e bine să nu fii acasă. Sau, să nu le deschizi ușa.
Sub impulsul momentului omul (re)acționează, iar fiecare acțiune a sa aduce cu sine ceva, așa cum o face și vântul. Uneori poartă miresme, alteori smulge frunzele copacilor.
Părerea de rău este ca o tornadă peste noi, în noi, și simțim cum deodată cerul se întunecă, cum ne descoperă, cum ne inundă cu o forță încât abia reușim să-i facem față. Ne secătuiește de energie și ne lasă cu daune sufletești.
Când părerea de rău îți dă târcoale, este de dorit doar să o privești, (chiar dacă este greu, chiar dacă nu întotdeauna reușim), precum ai privi zborul păsărilor, pentru că în astfel de momente gândurile iau forma lor. Privește-le, recunoaște-le, acceptă-le ca fiind parte din poveste, lasă-le să zbată din aripi și să se piardă.
Să înțelegem că niciodată nu este prea târziu pentru a te împăca cu tine, pentru a te împăca cu alte persoane, pentru a schimba ceva în viața ta. Războaiele purtate cu noi înșine sau cu ceilalti, sunt cele mai mari consumatoare de ceea ce suntem, lăsând în urmă un om lipsit de sens.
Doar înțelegând și făcând pace cu orice gând poți merge mai departe, poți evolua și poți să te cunoști mai bine. Oricât de mult am asimila, lupta noastră este în primul rând o luptă a minții, o luptă cu noi. O luptă care de cele mai multe ori se exteriorizează dând naștere de păreri de rău sau oglindind inconstiența în care trăim.
Suntem oameni, și nu suntem perfecți, dar nu perfecțiunea este scopul vieții. Împlinirea nu vine din câte războaie am purtat, ci câtora am reușit să le înțelegem foamea . Fiecare moment care ne zdruncină din temelie, deschide noi uși și ferestre interioare. Însă părerile de rău, pun lacăt peste tot ce e frumos și ne deschid uși și ferestre către o lume gri, o lume într-un continuu război, o lume în care noi devenim prada.
Dar pentru cât timp să tot fii pradă? Atât timp cât crezi că au un drept. Dar să nu ne amăgim că în momentul în care le vom refuza acel “drept”, ele nu își vor mai face simțită prezența. Se vor reîntoarce, dar noi, de fiecare dată, doar le vom privi. Și, poate, le vom face cu mâna.
