Bună ziua! Numele meu este Jane și am de spus ceva important!
Știu că nu este bine ca un copil să abordeze direct unele probleme! Mi s-a întâmplat să fiu pusă să îmi cer scuze din cauza nasului mare al unei mătuși și fel de fel de chestii și, credeți-mă, chiar nu aveam nicio vină că nasul era așa! Și nici nu cred că nimeni nu observase până atunci…
În fine, problema este gravă!
Voi, oamenii mari, sunteți deștepți! Ați inventat multe lucruri, dar nu știți să tratați boli pe care chiar voi le-ați provocat și nu știți de multe ori cât de puțin valorează un lucru, cât de mult valorează un om, un animăluț sau un moment.
Spuneți că nu aveți timp, însă aveți tot timpul din lume să găsiți justificări, să judecați când în realitate treaba e simplă: nu vă pasă! De multe ori, sunteți prea obosiți să vă jucați, să citiți povești, să visați, să fiți fericiți…
Nu prea știți nici valoarea fericirii altuia… Eu, de exemplu, i-aș da jucăria, dacă aș ști că o vrea… tare… de cap! Nu, i-aș da jucăria ca să fie fericit. Nu e un lucru ușor, mai ales dacă îmi place, dar… Voi sunteți egoiști. Nu dați de dragul de a da și puneți condiții.
Aveți o lașitate deosebită! Puneți răul pe seama sorții. Ridicați în slăvi, aplaudați cu același entuziasm cu care nimiciți și desființați cele mai mărețe idealuri.
Voi, oamenii mari, luptați. Purtați războie pentru anumite scopuri: pace, fericire, o lume mai bună. În realitate, scoateți armele și trageți pentru aur, petrol, pământ! Ne învățați că toate pe lumea asta au un preț. Vă place să spuneți că războiul e pentru un viitor mai bun, dar, în realitate, prețul războiului e altul: sunt bătăile inimii care zvâcnesc sincron pe vâjâitul obuzelor care se apropie de casa ta, sunt schijele pătrunse adânc în carne, e șiroit de sânge nevinovat, sunt scâncete, lacrimi, orfani și văduve!
O să vă spun un secret. Noi învățăm tot de la voi! Și, evident, mai repede învățăm lucrurile rele. Mai ales dacă avem și încurajarea Tu să nu faci așa! Creierul nostru este… puțin… diferit. Când un lucru ne este interzis, acel lucru ne place și mai mult! Desigur, voi nu faceți asta niciodată!
Cred că vă place mult să aveți regrete, din moment ce vă plângeți așa de des! Ajungeți să fiți niște bătrâni, unii simpatici, alții nu, care oftează din greu și se plâng: Ehee, dacă făceam asta… Îmi pare rău că n-am făcut, n-am spus… Cel mai mult vă e dor de copilărie, apoi de tinerețe, dar voi nu știți să le trăiți cu adevărat. De câte ori nu ați spus că vreți să creșteți sau să îmbătrâniți, să ajungeți la pensie, ca să trăiți liniștiți?! Frumos e că ajungeți cum vă doriți și faceți exact pe dos!
Soluția este simplă: Trebuie să nu mai creșteți!
Nu înțelegeți ce se întâmplă cu adevărat în sufletul unui copil! Nici nu vă dați silința, ce e drept… Și asta, asta e din cauză că nu aveți timp, nu aveți răbdare… Nici noi nu suntem cei mai cuminți, cei mai liniștiti, dar cred că ne-am înțelege mai bine dacă nu ați mai crește. Ce spuneți?
Știam că nu veți renunța așa ușor! Ei, bine, acum nu mai aveți de ales, veți asita la o Revoluție!
A venit vremea să ne ascultați și să ne urmați sfaturile! Trebuie să lăsați armele și să luptați doar cu argumente! Lăsați mândria, ura! Bucurați-vă! Apreciați! Mulțumiți! Păstrați copilăria în suflet! Nu vă ascundeți după clișee! Nu vă cufundați în frici!…
– Jane, lasă joaca de-a actrița și strânge-ți jucăriile!
