Există o grabă în noi și o grabă în afara noastră

Ai privit vreodată graba lumii în care trăim, ca pe un virus, un virus care trăiește în aerul pe care îl respirăm, pe care îl purtăm în noi și care ne dictează ritmul vieții?

Există o grabă croită ca un tipar , o grabă cu care se obține cel mai bun timp, o grabă care a dus indicatorul productivității la nivelul cel de sus, o grabă apărută tocmai pe principiul obținerii de profit și manipulare. Omul privit sub acest aspect se transformă într-un număr, un număr de inventar în marea carte a lumii.

Ești învățat că tiparul ți se potrivește cel mai bine, că el îți asigură competitivitate, o recunoaștere, o cifră la care poate ai visat toată viața. Și începi ca tot ce îmbraci și gândești să fie în conformitate cu tiparul, indiferent că e vorba despre alții sau despre tine.

Problema devine problemă în momentul în care cu aceeași grabă începi să privești oameni, îți privești viața și întreg universul fiind focusat către marginile tiparului, către eliminarea posibilelor defecte de formă. Doar că această grabă conduce și către o reacție scăzută în interior.

O grabă interioară care te ajută să scapi de situații, de oameni, de sine. O grabă care dacă ar cunoaște frâna ar descoperi vulnerabilitate și sensibilitate. Sub masca grabei totul devine mai puțin atingător, mai puțin din ceea ce suntem ca ființe umane.

Dar intervine viața, îți pune o frână tocmai atunci când adâncimea somnul te-a cuprins . Te trezește, îți arată cât de puțin contează și cât de puțin te ajută tot ce ai obținut accelerând, risipind energie, timp și viață. Dacă înțelegi sau nu aceasta frână, se va vedea tocmai în acțiunile tale ulterioare.

Obiceiurile nedorite , bolile cu care se luptă trupul, societatea, pot fi înlăturate atunci când se conștientizează și se începe o luptă în direcția respectivă. Lupta este remediul nostru împotriva ciumei care vrea să facă din om, neom.

Există o grabă care ne intră în plămâni zi de zi, o dată cu aerul inspirat, dar există și frână care doar de noi depinde să o apăsăm pentru a ne putea bucura de ceea ce suntem, de oamenii de lângă noi, de timpul nostru.

Există o grabă în noi și în afara noastră… există o grabă… există…

Anca Horj

Anca Horj De același autor

Când gândurile se transformă în cuvinte se nasc emoții.

Recomandări

Adaugă comentariu