De-a lungul veacurilor,natura a avut o puternică influenţă asupra marilor creatori, a stârnit poeţii şi a stimulat dramaturgii.
De la Beowulf la Chaucer, de la Spenser la Wordsworth, elemente ale naturii au sporit întotdeauna percepţiile de viaţă care au fost dramatizate sau prezentate în literatura engleză. În opera lui Shakespeare, natura/pădurea capătă forme diverse (insulă, parc, grădină), variante ce sunt menite a face diferenţa dintre viața de la oraș/Curte şi viața de la ţară. În piesele Titus Andronicus, A Midsummer Night’s Dream, As You Like It, Henry IV Part II, Timon of Athens şi The Two Gentlemen of Verona, pădurea este un cadru special. Ca un element al naturii, pădurea descrisă se situează invariabil în antiteză cu “relele” vieţii de la Curte.
Forest în engleză, silva în latină – cuvântul desemnează un spațiu de construcţie a cuplurilor din comediile de tip elisabethan, pădurea este zona tradițională a dragostei, a delirului erotic şi a onirismului emoțional. Aici, personajele se eliberează de tot ceea ce ar putea desemna “relele” vieţii orăşenești: ambițiile pentru putere, intrigile, trădarea, ipocrizia, găsindu-și liniştea interioară. Aceste aspecte (beneficii ale pădurii) sunt cel mai bine descrise în cele trei piese importante – As You Like It, The Two Gentlemen of Verona și A Midsummer Night’s Dream. Faptul acesta se poate uşor observadacă citim/urmărim A Midsummer Night’s Dream. Pădurea este văzută ca un loc de vindecare şi de cunoaştere de sine, în cazul în care sunt experimentate pacea, mulţumirea de sine, libertatea şi veselia.
Personajele trec prin forme de extaz inițiatic și, în unele cazuri, îşi modifică radical comportamentul. Abordarea parabolică a unor teme (ambiguitatea genului, disoluția autorităţii sociale, evaziunea de tip oniric, nevoia de transcendenţă etc.) se reflectă (simbolic) şi în arhitectura textului dramatic propriu-zis, acesta devenind un adevărat “puzzle”. Piesele lui Shakespeare nu sunt din punct de vedere riguros şi critico-analitic, nici tragedii, nici comedii, ci lucrări de un gen aparte, zugrăvind starea reală a naturii care cunoaşte binele şi răul, bucuria şi întristarea, îngemănate într-o nesfârşită varietate a proporţiei şi a combinaţiilor. Înfăţişând felul de a fi al lumii, în care paguba unuia înseamnă câştigul altuia, în care, simultan, chefliul se îndreaptă spre paharul lui de vin, iar nemângâiatul îşi îngroapă prietenul.
Opera lui Shakespeare se adresează cititorului mai pretenţios, a cărui imaginţie funcţionează pe paliere distincte ale reprezentării semnificaţiilor. Legătura dintre toate nivele inserate în text pare a fi iubirea, cu efectul ei iniţiatic şi transformator de personalitate. Astfel, a fi îndrăgostit înseamnă a fi vrăjit, transferat în spaţii paralele. Shakespeare este întocmai ca o Biblie, el îşi creează propriile sale mituri. Pădurea este punctul de convergență al tuturor acestor mituri; este reverie şi este trezirea dintr-un vis. Dragostea devine o descătuşare din ghearele istoriei, într-o pădure imaginară. Femeile inteligente ale lui Shakespeare sunt bărbați inteligenţi în travestiu;alteori, aceste femei inteligente devin “băieţi inteligenţi”, în pantaloni. Întâlnit adesea în piesele shakespeariene, travestiul poate fi o întoarcere la haosul din care s-a născut legea.
Este, de asemenea, un vis de iubire eliberat de impedimentele sexului; este un bun prilej de amăgire asupra identităţii, înlesnind dezvoltarea intrigii. Travestiul poate proteja (fetelor nu le era îngăduit să călătorească singure, conform obiceiurilor vremii), dar poate deveni şi un bun mijloc de atracţie (bărbaţii cărora le plac foarte mult femeile se pricep să descopere o formă feminină chiar şi sub deghizament). Corespondentul metaforic al travestiului este androginul (androginul = semnificaţie a reconcilierii tuturor contradicţiilor).
Pădurea este agentul care mijlocește “regăsirea” lăuntrică a personajelor, căci despuindu-l pe om de prefăcătoriile vieţii sociale, îi dă posibilitatea de a ieşi din închisoarea propriei sale nesincerităţi.
Este nevoie, uneori, să ne lăsăm atraşi cât mai mult de pădure, să ne abandonăm farmecelor sale.
