Ascultă, privește și taci!... Ascultă, privește și taci!... Ascultă, să-nveți să vorbești, Privește, să-nveți să clădești. Și taci, să-nțelegi ce să faci... Ascultă, privește şi taci! Când simți că păcatul te paște Și glasul Sirenei
De dor... Mai pune-o vorbă bună, dacă vrei, Pentru această vară, pe la zei, Să nu ne-o ia de tot sau prea curând! Și, dacă ne iubim de-o vreme-n gând, Mult mai solar, mai tandru,
O poezie ale cărei adevăruri le descifrăm târziu. Uneori, prea târziu... Cine are părinți, pe pământ nu în gând Mai aude și-n somn ochii lumii plângând Că am fost, că n-am fost, ori că suntem
Pentru toți ce-au suferit din iubire cândva... Distanța crește zilnic între noi Și vârstele ni se îndepărtează, Nu vine nici o veste înapoi Decât ce-a fost în ultima amiază. Aș vrea să cred că totu-i
Până a căzut o stea... Prea departe trupul tău, Prea aproape disperarea Că nu pot vorbi cu marea, Să-nțelegi cât mi-e de rău... Prin absența ta din gând, Drumu-ntorcerii spre locul Unde m-am luat cu
O foarte frumoasă poezie de dragoste. E frumos, e prea frumos la tine-n suflet E târziu, e prea târziu la mine-n gând Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină Dar nu se ştie, nu se ştie până când.
"Iubita mea, mai dormi tu, oare?" Ce zi frumoasă! Ger şi soare. Iubita mea, mai dormi tu, oare? Deschide ochii larg şi sari Din somnul dulce. Iată zorii. Acum în calea Aurorii Ca Steaua Nordului
De noapte, de dragoste... Aud un pian prin zăpezi cristaline Şi nu sunt cu tine, vai nu sunt cu tine Chopin – un concert de pian oarecare Şi calea e lungă şi noaptea e mare.
"Poezia justifică dorința omului de a fi în viață." "Cuvintele sunt materialul principal al poetului. Ori creșterea limbii române este una dintre misiunile cele mai importante pe care le are poetul, pentru că limba este
-ești bine? -nu, dar întreabă-mă și mâine. și poimâine, și răspoimâine și în fiecare zi. pentru că voi fi. chiar și numai pentru că tu exiști și mă întrebi asta. chiar și pentru iluzia că
Oare câte suflete bântuie rătăcite în etern? Căutând, așteptând îngeri și demoni. Îmi vei fi iubire după ce voi muri ? Mă vei ține de mână în viața eternă? Universul are grijă de noi, Sufletele
Îndeobște, sângele se linge. Cărarea lui e îndesată de viaducte, alea în care tulpini gelatinoase își cazează seul inflorescent, cărarea lui are tronsoane lipite cu limba, unele de altele. Când eram mici lingeam și așa
Câte coaste are omul? De una se mărginește oceanul… De alta cerul se anină; Undeva se nalță scăldată în zorii însoriți o biserică, Inimă în care viața capătă sens, dobândind putință… Și încă, femeia, lipită
Mușcătură împoftată direct în malul largului, acolo unde dâra trăită irizează în furnicături decolorate. Așa ne sorbeam antebrațul noi, cei cu răspunsurile ne-ntrebate, ca în copilarie când ne făceam ceasuri de mână din urme reziduale
Vei veni-n zori de ziuă, vei veni în amiezi, de departe, de-aproape, vei veni să mă vezi cum mă scaldă cascade, cum mă biciuie ploi, cum mă leagănă umbre și mă trag înapoi, cum mă
