Balada absenței

Până a căzut o stea…

Balada-absenteiPrea departe trupul tău,
Prea aproape disperarea
Că nu pot vorbi cu marea,
Să-nțelegi cât mi-e de rău…

Prin absența ta din gând,
Drumu-ntorcerii spre locul
Unde m-am luat cu jocul
Și ne-am contopit plângând.

Prea aproape starea mea,
Prea departe amintirea
Petrecută cu privirea,
Până a căzut o stea…

Și te-am pus în locul ei,
Să veghezi, de la distanță,
Visul fără de substanță,
Ca o ploaie de scântei…

De la care nu ai cum
Să aștepţi o mângâiere –
Mari iluzii efemere
Și-un mărunt ecou postum.

George Țărnea
(10 noiembrie 1945 – 2 mai 2003)
Balada absenței

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu