La adio tu!
O tristă poezie de dragoste. Se află litere și farduri Și niște munți sunt între noi Dosare-nchise triste garduri Și nici n-o să mai vină apoi. În pragul iernii absolute Săruta-mi tâmpla albă, hai Și
poezii
Vino
O poezie de dragoste (pentru iubitorii de carte). Vino să mai spunem despre arte Și să ne iubim conspirativ, În manej de substantive moarte Vino să te cert fără motiv. Vino unde cad dicționare Și
Rondelul ajungerii la cer
În cer s-ajunge dintr-un salt... În cer s-ajunge dintr-un salt, Sau nu s-ajunge-n veci de veci... Te-aruncă-n el un cântec-nalt, În care-al vieței plâns ineci. Spărgând fluidicul sau smalț, Ca o săgeată de-aur treci.- În
Cântec
O foarte frumoasă poezie. Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi plângeau. Lasă-mi, toamnă, cerul lin. Fulgeră-mi pe frunte mie. Astă-noapte zarea-n iarbă Încerca să se
A cui e vina?
De dragoste... Tu-mi ziceai o dată cum că pân' la moarte Dragostea ta toată mie-mi vei păstra; M-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate, Astfel merge lumea, nu e vina ta. Tu-mi ziceai odată,
Galeria mea de pictură
O poezie de Walt Whitman. Într-o casă mică, păstrez, agăţate, tablourile; nu e o casă aşezată. E rotundă; numai câţiva centimetri sunt dintr-o parte în alta. Şi totuşi, e loc pentru toate splendorile lumii, pentru
Inscripție pe o ușă
O urare. Pentru fiecare. Când pleci, sa te-nsoțească piaza bună, Ca un inel sticlind în dreapta ta, Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista. Purcede drept și biruie-n furtună. Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.
Rugă
Liniștea, iertarea și seninul... cerne Doamne liniștea uitării peste nesfârșita suferință seamănă întinderi de credință și sporește roua îndurării răsădește Doamne dragostea și crinul în ogorul năpădit de ură și așterne peste munți de zgură
Muntele
O frumoasă poezie de dragoste. Iubita mea, ți-am cumpărat un munte Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani Are păduri și râuri și o punte În vârstă de un milion de ani...
Tu m-ai făcut nesfârșită
O poezie de Rabindranath Tagore. Tu m-ai făcut nesfârșită așa a fost plăcut înaintea Ta: o gingașă cupă ce-o deșerţi și o-ndestulezi mereu cu proaspătă viață, un flaut de trestie ce sună pe dealuri şi
Să fii ce ești
Cu dedicație... Să fii ce ești, Cu fruntea sus să vezi Doar ce-i frumos şi bun! Să fii din piatră, din granit, Când cei din jur te-or fi jignit! Nu-ţi pese de ţăruşul lor! Ei
Și cum s-a stins…
Cu tristețe, despre dragoste. Și cum s-a stins fără de veste Amorul cel nemărginit De-ți pare că e o poveste Ce alții ţi-ar fi povestit. Și cum mereu în cale lungă Trec norii peste mări
De-ai ști…
De dragoste și dor... De-ai ști, iubite, cât de mult Mi-i dor ca glasul tău s-ascult, Ai veni pe-aripi de vânt Și mi-ai spune un cuvânt. Vorba fie rea sau bună, Am vorbi-o împreună, M-ai
În cenușă
O scurtă poezie de dragoste. În cenușă stă ascunsă Foarte-adese o scânteie Și-o iubire nepătrunsă Într-un suflet de femeie. Și de patimă e arsă Inima ce ţi-am dat ţie, Dar iubirea-n ea neştearsă A rămas
O, mamă…
Mihail Sadoveanu recitând "O, mamă...", poezia lui Mihai Eminescu. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi; Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutură salcâmii