De dinspre Mare se zăresc năfrămi
Urlând sub zările de sare,
Când pletele-ţi încet destrami,
Dintr-un candid boboc de floare.
Şi umărul ţi-l laşi pe pleava
De scoici şi melci tăcuţi, stingheri,
Când soarele-şi ridică pleoapa,
De după bărci cu grăniceri.
Te-ntinzi cu braţele-ţi albastre
De mult prea nobila-ţi sămânţă,
Spre zâmbetul dintr-o fereastră,
Ce-şi pune doar o singură dorinţă.
Şi paşii ţi-i iveşti de sub linţoliu
Ce-n falduri ample te îmbracă,
Stârnind a gândurilor ruliu,
Privindu-te cu fluturi albi la joacă.
