Cu sufletul prin toamnă…

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Nu-mi plac securile ce au tăișurile ascuțite,
Când văd pădurile de straie dezgolite,
Și-aud copacii suspinând în ploaie,
Și rând pe rând, câte un trunchi, cum se îndoaie.

Când văd cocorii luându-și zborul,
Mă prind de-o lacrimă, și mă apucă dorul
Să zbor și eu cu ei, cât mai departe,
Să nu mă-ngroape-atâtea frunze moarte.

Și de-aș putea, nicicum nu m-aș întoarce:
Pe loc în pește m-aș preface,
Și aș rămâne-n adâncimi de mări,
Și uneori, m-aș înălța, să pot privi spre zări.

Și m-aș întoarce, totuși, înapoi,
Când n-or mai fi securi, copaci atât de goi,
Când Dumnezeu lucrarea și-o va termina,
Și cerul cu pământul continuu le va lumina.

Dar între timp, ascult suspinele-n tăcere,
Și gândului tăcut, îi dau putere
Să zboare cu plăcere, pe urme de Cuvânt,
Și lăcrimând adânc, las sufletul să-și ia către Înalt avânt.

(Din volumul “Suflet cuprins de flăcări”)

Cornelia Mazilu

Cornelia Mazilu De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu