Cu sufletul prin toamnă…

Nu-mi plac securile ce au tăișurile ascuțite,
Când văd pădurile de straie dezgolite,
Și-aud copacii suspinând în ploaie,
Și rând pe rând, câte un trunchi, cum se îndoaie.

Când văd cocorii luându-și zborul,
Mă prind de-o lacrimă, și mă apucă dorul
Să zbor și eu cu ei, cât mai departe,
Să nu mă-ngroape-atâtea frunze moarte.

Și de-aș putea, nicicum nu m-aș întoarce:
Pe loc în pește m-aș preface,
Și aș rămâne-n adâncimi de mări,
Și uneori, m-aș înălța, să pot privi spre zări.

Și m-aș întoarce, totuși, înapoi,
Când n-or mai fi securi, copaci atât de goi,
Când Dumnezeu lucrarea și-o va termina,
Și cerul cu pământul continuu le va lumina.

Dar între timp, ascult suspinele-n tăcere,
Și gândului tăcut, îi dau putere
Să zboare cu plăcere, pe urme de Cuvânt,
Și lăcrimând adânc, las sufletul să-și ia către Înalt avânt.

(Din volumul “Suflet cuprins de flăcări”)

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Cornelia Mazilu

Cornelia Mazilu De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu