Mi-ai zis o dată, Doamne, că-mi trebuie-nțelepciune
Și m-ai trimis apoi în lume s-o găsesc
Dar nu cu carul- ai făcut mențiunea,
Ci bob cu bob, trudind am s-o-ntâlnesc
Și-aș-am plecat la drum cu sacu-n spate
Cu mâinile trudind am tot săpat
M-am frânt în mii de chipuri estompate
Și chipuri mii de îngeri am surpat
Am îmbrăcat și haina de-om sărac,
De om bogat, de slugă, de-mpărat
Am luat la pas, încet, ca să atac
Întregul mapamond, în cârcă l-am cărat
Și-am cautat și iar am căutat
Am plâns pe muchii goale de cuțit
Sau am șezut ne-nfrânt și strămutat
Pe înălțimile ce visu-mi le-a-mpărțit
Dar n-am gasit nimic și-așa, cu mâinile golite,
Eu m-am întors în prag, înfrânt, la ușă-ți, Doamne
Cu capu-n mâini, oftând m-am așezat pe trepte
N-am înteles nimic, nimic ce vrea să-nsemne
Târziu, am ciocănit firav la ușă-ți lunea
Să-ți zic și ție, Doamne, ce-am pățit
Dar mi-a deschis însăși înțelepciunea
În mâini ținând doar boabe de-mpărțit
Și-am înțeles atunci că doar prin tine, Doamne
Înțelepciunea eu pot căpăta
Degeaba sap căutând în altă parte
Când am la tine-n prag ce completa!
