Și-ntr-un adânc de ochi, irisul își depăna șoaptele întrezărite prin aburul dimineții întretăiat de fum de țigară și de nori groși de ploaie…
Mirosea a viață, a lume, a caldarâm, a șovăială, căci nu era vremea pardesielor, nici a verilor,
Ci a răscrucii care-și cerea pașii grăbiți sau cuminți răsăriți de sub gleznele goale….
Și-n tot acest timp, spune-mi, unde era lacrima, unde era zâmbetul, unde privirea?
Sau chipul, obrajii….?
Unde fereastra? Unde marea? Unde visul? Unde bătăile inimii? Unde tu? Unde eu?
Unde lumea?
Unde adâncul de ochi ca o albie în care râuri de lumină ale nopții își petreceau veșnicia?
Sau reazemul, reazemul coatelor, a frunții, a privirii, de umărul Atlasului, de pervazul amintirilor, de coapsa iubirii?
Unde?
Tu, eu, lumea întreagă
Doară…
Traian Calistru, septembrie 2023
