Carusel

Între patimă și iubire.

Într-o lume a haosului, în care valorile se relativizează, iar sensul relațiilor interumane se deteriorează, trebuie să existe o conștiință care să-și asume tragismul conținut de acest absurd cvasi-generalizat. Regizorul Andrei Șerban aduce în prim-plan un vodevil de moravuri (satiră psihologică și socială), realizând, la Teatrul Bulandra, din București, spectacolul Carusel. Neobositul director de scenă declara: “Când suntem cu adevărat implicaţi, putem simţi în mod concret acel curent invizibil care ne traversează.”

În această montare (“un musical, adaptare liberă a regizorului şi a Danielei Dima după piesa Liliom de Ferenc Molnár şi filmul lui Fritz Lang“), vom vedea că – din când în când – o gravitate copleșitoare stinge zâmbetele și oprește degringolada iresponsabilă. Spectacolul s-a derulat, în luna iulie, sub forma unor repetiţii deschise marelui public. A repeta implică elaborarea progresivă a spectacolului, de aceea directorul de scenă a lăsat liber spațiul explorărilor artistice. (Melo)Drama se va desfășura printre spectatori, dacă nu cu concursul lor, măcar cu asentimentul acestora. Acel aparent captatio benevolentiae, în care se prefigurează, de fapt, happening-ul, începe din foaier, când spectatorii sunt invitați în… Carusel (se cântă live – Vlad Ivanov interpretează canțonete, în acompaniamentul lui Raul Kusak, se fac poze/selfie-uri, se pot atinge călușeii și baloanele colorate și se trece puntea).

Deși Liliom de Ferenc Molnár a avut premiera mondială în 1909, la Budapesta, piesa a parcurs o impresionantă carieră internaţională fiind montată de regizori celebri precm Fritz Lang, Max Reinhardt, Michael Thalheimer, Schilling Árpád, apoi cinematograful american   i-a dedicat opt ecranizări. De asemenea, substanța de musical a făcut ca spectacolul de pe Broadway să se joace timp îndelungat. Montarea de la Teatrul Bulandra poartă o amprentă vizuală puternică (instalaţii, jocuri de lumini, proiecții video – elemente care ne ajută să intrăm în convenţia poveştii). Se construieşte, astfel, o lume cu personaje romantice, temerare, care vorbesc într-un mod cu totul special despre iubire. Raportarea la sentiment, la emoţie reprezintă – aici – un act providenţial.

De un estetism aparte, Carusel trezește, incită şi oferă teme de meditație. Textul unui clasic al dramaturgiei maghiare, care pune în pagină o societate ce nu s-a modificat prea mult – din 1912 -, cu o mentalitate obtuză, în care un paria (Liliom) va fi executat fără milă, este valorificat de echipa coordonată – cu măiestrie – de Andrei Șerban. Melodrama de succes, ce povestește despre un tânăr cu vulnerabilităţile, cu sensibilităţile lui, pe care încearcă să le ascundă devine – pe scena de la Bulandra – o istorioară specială, în care o crimă este o justificare și, astfel, totul se transformă într-o poveste. Partea a doua a spectacolului devine un fel de It’s a Wonderful Life, în care “Poliția Cerească” acționează aidoma slujbașilor de pe pământ.

În caruselul lui madame Muskat, Liliom este un personaj atipic, iar pățania sa devine o legendă mistică a suburbiei. Printre tinerii violenți, se vor regăsi – paradoxal – și furioși fragili așa cum este și Liliom. Iubirea sinceră a Iuliei, juna spălătoreasă onestă, îi va schimba în mod radical destinul. Deși este favoritul patroanei de la carusel, el va alege sinceritatea și puritatea Iuliei. Liliom dobândește o funcție mobilizatoare în desfășurarea scenică, contaminând atât partenerii, cât și privitorii din sală. Liliom jonglează cu pasiunea, durerea, bucuria și deznădejdea, precum divele aflate sub lumina reflectoarelor.

Datele particulare ale talentului robust, dominat de o subtilă sensibilitate, l-au impus pe Vlad Ivanov într-un repertoriu variat. De această dată, sinceritatea replicii comice sau dramatice, tonul mereu just și fermitatea caracterizărilor conferă veridicitate personajului (Liliom) impus de Vlad Ivanov pe scenă. Ușor melodramatic, în momentul decăderii, păstrează mereu tonul just și măsura, în raport cu fiecare dintre partenerii scenici.

Partenera sa, Maria Obretin, este o patroană de mare forță, o prezență acută, nervoasă. Vitalitatea interpretativă a acestei actrițe inteligente și lucide, înzestrată cu multe virtuți expresive, se impune în crearea exemplară a personajului madame Muskat. Actrița electrizează scena, animă celelalte personaje. Maria Obretin are acele rare calități ale actriței de compoziție care poate să încarneze un personaj și fără a apela la “bărbi sau mustăți”. Cocoțată pe tocuri ridicol de înalte, sub un coc imens ori pitită după mustăți birocratice (în partea a doua), ea interpretează fiecare partitură după muzicalitatea dinlăuntrul său.

În contrapunct, se regăsește suava Iulia. Sagace și malițioasă în replică, Alexandra Fasolă face din Iulia un personaj feminin matur/împlinit. Conturul sinuos și incisiv al portretizărilor, și, mai ales, expresia tulburătoare a chipului oferă o dovadă a talentului acestei tinere actrițe. Pe parcursul întregului spectacol, recitativul său este complex (atât în tonalitatea dramatică, cât și ca nuanțare psihologică). Resursele expresive: vocea cantabilă, timbrul grav și cultivat  al rostirii o impun definitv în fața spectatorilor.

Prietena ei, Maria, capătă accente comico-duioase, întrupată de actrița Ana Covalciuc. Fata robustă din popor (costumul îi conferă o alură voit corpolentă, pe alocuri senzuală, dar placidă) devine unicul susținător loial al eroinei. Ana Covalciuc are sobrietate și acuratețe în interpretarea dramatică. În partea a doua a reprezentației, costumul și atitudinea o transformă pe Maria (ajunsă doamna Wolf) într-un fel de simbol a ceea ce numim, generic, “dolce vita”.

Soțul Mariei, Wolf, este exemplul clar al evoluțiilor pe scara socială; fostul portar de la hotel ajunge patronul unui lanț de cofetării. Facultatea spontană și dezinvoltă a replicii, ca și efectele hilare demonstrează diversitatea registrului de caracterizare, controlat cu suplețe de actorul Radu Iacoban. Un partener aparte al lui Liliom este Alfred, amicul său. Inepuizabil în registrului de portretizare, manifestat cu fervoare comunicativă, îl transformă pe alunecosul Alfred într-un personaj plin de pitoresc și culoare, grație tânărului actor Cătălin Babliuc.

Alături de tinerii actori, evoluează Mirela Gorea în roluri conturate cu ironie și expresivitate comică. Tușeul rafinat al jocului acestei senioare exemplifică măiestria artistică. Vocea actorului este adevărata marcă a identității sale. În această montare scenică, regizorul a reușit să-i apropie de actori, fie și prin augmentări ale costumelor, de realitatea fizică pe care-a dorit să o ilustreze pe scenă.

În acel spațiu inundat, din când în când, de o lumină albă, crudă, au loc scene de efect,iar  atmosfera e una plină de ritm, efervescentă. Personajele sunt conturate clar și interpretate cu aplomb de o echipă de bravi actori, într-o plastică adecvată, cu inspirate asocieri. Ajutați de punți (din foaier, apoi din centrul sălii), spectatorii traversează palierul artistic, iar timpul acțiunii devine și cel al privitorilor. Deplina funcționalitate și destinație a scenografiei demonstrează, încă o dată, că reprezentația Carusel convinge nu numai rațional, ci și senzorial. Excelent gândită, distribuția valorifică, în fiecare actor, potențialuri nebănuite.

Regizorul a condus la realizarea unei relații speciale de comunicare între scenă și sală, între autorii spectacolului  și public. Lumea ca un carusel este metafora pe care scenografia o face simțită și mai pregnant. Mișcarea scenică, pe alocuri dansantă, ambianța sonoră a unui basm italian – toate contribuie la configurarea oniric-realistă a unui carusel. Râzând și înspăimântând prin voluptatea de-a glosa pe tema morții, Carusel este un spectacol plin de sevă și culoare, în care regia, scenografia și interpretarea se întrec în a face palpabilă imaginea unei lumi clocotind de patimi, unde viața cochetează cu sentimente, idei, dispoziții și capitulează doar în fața dragostei.