Cenaclul

Lasă fapta să vorbească despre cât îți iubești țara, despre cum vrei să-și trăiască vara, iarna,primăvara și-orice anotimp ce-i trece pragul casei primitoare... Nu doar în urări te-ntrece, zbate-te să-i fie soare, zbate-te să-i fie 

Ca-ntr-o pădure-n care ne-am fi iubit romantic, Pe stradă dorm copacii cu crengile în sus, Şi "Te iubesc" nu are alt înţeles semantic Decît acel pe care azi-noapte ţi l-am spus. Cînd te gîndeşti că 

Cu mâinile-amândouă îmi strângi în braţe trupul Cu gura ta avidă-mi săruţi în treacăt gâtul Cu mâna ta cea stângă mi-atingi în taină chipul. Cu ochii tăi fierbinţi aprinzi în mine focul. Şi mă săruţi 

Dacă-aș fi un pom în vale tu ai fi mereu un ram, cerul dac’ as fi în geam ți-aș deschide-n zori o cale, dacă-as fi o rândunea Tu ai fi a mea aripă și-aș simți 

Nu știu dacă aiurea, Sau dacă am visat, Să te-ntâlnesc aievea Târziu, dar poate meritat. Și totuși, te provoc, să năruim Prejudecăți de veacuri vânturate, La “orbi si surzi” să dovedim Că încă se mai 

Unde pleci, de ce te duci, Pe care drum vrei să apuci? Nu vezi că toate-s pline de noroi, O șansă ai, să le străbați în doi. Vor năpusti asupra ta nebunii În zeci de 

Ploile nebune bețe pun în roate Razelor de soare, bate vânt năuc, Stele măturate, se târăsc pe coate, În ecou de bocet printre crengi de nuc. Ceața creionează searbede crochiuri, Orele chircite par că se 

Uite, eu am să te sun, asa cum - neștiuți de nimeni – își sună soldații NATO iubitele de-acasă! Eu nu sunt pe niciun front! A – ba da! – sunt pe frontul stradal din 

Eu... Soarele! Mi-am trimis razele mele Printre crengile stinghere Stai şi mă priveşti mirată... Ca şi altă dată. Încă n-am apus, vezi bine! Eu, aş sta mereu cu tine, Calea eu ţi-aş lumina, Şi paşii 

Calea noastră-i împărătească, Într-o veșnică toamnă domnească. Nu e calea... cea lumească, Într-o piață românească. Nu fi trist... nu te-am uitat Exist doar în clipa uitată în tine, Gândul tău e al florilor nectar, Nopțile-s 

din nou să-mi tulburi apele oglinzii cu o pietricică de gând înfăşurată „într-o dragoste mare” am scris de-a-ndoaselea primele cuvinte din şir am amestecat stări pe-un şevalet de grabă dar n-am reuşit altceva decât să 

De ce ți-e teamă să iubești, iubite? De ce te-ascunzi de inimă și fugi? Nu meriți oare să te-nalți în simțuri, să fii nebun de dor și să te duci departe-n lumea dragostei nebune sub 

Când cerul e senin sau noaptea cu stele Când amintirile te îmbie să le trăiești pe ele Când visele se țes sau vânturi le tot frâng Când norii se adună și ochii tăi plâng Când 

De câte ori să mori pentru a rămâne viu? Patruzeci de zile îţi ajung în pustiu? Şi-atunci când mori, chiar viu fiind, ar trebui să dai ofrandă morţii iubirile ucise ori teama ta de frig?