din nou
să-mi tulburi apele oglinzii
cu o pietricică de gând
înfăşurată „într-o dragoste mare”
am scris de-a-ndoaselea
primele cuvinte din şir
am amestecat stări
pe-un şevalet de grabă
dar n-am reuşit altceva
decât să amprentez aceeaşi confuzie albă
pe fila abrazivă a zilei
abia am realizat într-un târziu
că ar fi trebuit
să-mi suflec mânecile chibzuinţei
înainte de a alerga bezmetică
printre metafore albe şi negre
înspre braţele tale
pe-acest ţărm înalt şi abrupt
de nerăbdare tomnatică
doar ca să te simt…
