Când răsare luna

Când răsare luna peste ape
simt că-mi ești cu sufletul aproape,
lacrimi dulci de fericire
de sub pleoapele-mi grele cad
pe obrajii care de emoție îmi ard
când alt răsad de flori de dor plantez
în grădina inimii tale de-amorez…
Adeseori dansez cu tine-n gând
mă ridic încet de pe pământ,
ca o pasăre încep să zbor
deasupra norilor pufoși ce par
pictați în culori de chihlimbar
și-mi vin în minte iar și iar
cuvintele duioase din al iubirii vocabular
pe care le-ai așternut atent pe foi
dup-o noapte minunată petrecută-n doi.

Crisastemis

Crisastemis De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu