Vezi un zid in fata ochilor, construit cu atentie, caramida cu caramida, betonat si mozaicat. Incepi si te gandesti ca persoana care l-a construit, fie a avut mult timp la dispozitie. Pentru ca este atat de migalos executat, atat de atent sculpatat inca e o opera de arta. Insa, in zidul respectiv observi ceva. O crapatura. O gaura. O fereastra catre lumea ei. Arunci un ochi acolo. Si o vezi cum se manifesta. Persoana dincolo de zid, sta singura, intr-un colt. Tu ii privesti atent fiecare trasatura. Incerci sa te strecori, dar realizezi ca e imposibil. Si nici nu o vezi prea bine. Dar ai ambitie si vrei sa vezi totul. Te duci si iei o scara, caci zidul e al dracului de inalt. Sprijini scara si incepi sa urci. Ajungi in varful zidului si abia acum o vezi mai clar putin, dar inca e departe. Te pregatesti sa cobori, dar nu ai cum, pentru ca zidul e foarte inalt. Te intorci pe unde ai venit. Ea se uita dezamagita dupa tine. Ai cedat inainte de a cobori, eh? Inca o dezamagire. Insa ce nu stie…desi zidul e al dracului de inalt, tu esti la fel de al dracului ca el. Te intorci cu alta scara in mana. Te chinui sa urci in timp ce tii si cealalta scara. Cazi de cateva ori. Dar urci. Pac. Din nou esti in varf. Se uita la tine si se intreaba ce scamatorie ai de gand sa faci, cel mai probabil. Dar tu esti prea hotarat ca sa te dea inapoi ceva. Asezi cea de a doua scara. Si cobori. Pas cu pas. Bun. In sfarsit ai ajuns jos si abia acum o vezi.
Acum e blonda. A fost bruneta. Insa ochii nu par a se fi schimbat. Azur. Privesti. Zambesti. Se uita la tine curioasa. Te intreaba ce cauti acolo. Ii spui ca habar n-ai, ca nu stii cum si pe unde, dar desi drumurile se puteau intersecta pana acum…e cel mai bine ca acum s-au intersectat. Te intreaba de ce. Ii zambesti si ii povestesti. Toti avem nevoie de anumite experimente pentru a aprecia cu adevarat atunci cand atingem ” imperfectul”. O intrebi ce e cu zidul. De ce e atat de imens. Crede in replica aceea: ” cu cat e mai mare zidul, cu atat e mai bun cel care il sare” ? Dar nu asta te intereseaza acum.
Vezi. Sclipirea. O sclipire de nebunie si curiozitate. De inteligenta. De intuitie si de talent. De amuzament si de drag. O iei de mana si va uitati amandoi la zid. Te intreaba ce inseamna pentru tine acest gest. Ii raspunzi.
Inseamna sa rad cu ea, sa glumesc, sa ma distrez, sa ma simt bine, sa fie alaturi de mine si eu de ea, sa ma accepte cum sunt, sa o accept asa cum e, sa ii fie greu si eu sa fiu acolo pentru ea, sa o ridic si sa o sustin. Sa imi fie greu si sa fie acolo pentru mine, sa ma ridice si sa ma
sustina. Sa ii fiu loial si sa imi fie loiala. Sa fie sincera si sa fiu sincer. Sa imi accepte atat defectele cat si calitatile. Sa ii accept atat defectele cat si calitatile. Sa am incredere deplina in ea. Sa aiba incredere deplina in mine. Sa tot.
Nu te crede. De ce ar face-o. Trebuie sa dovedesti ca nu sunt vorbe goale. Escaladatul zidului e doar inceputul. Razi si pui mana cealalta pe perete. Te uiti la ea si impingi usor in zid. Nu ii dai drumul din mana.
Iar zidul se prabuseste. Complet. Nici macar o urma a lui nu a ramas. Si in sfarsit. Zambeste si ea. Si nu iti da drumul.
Sfarsit???
